Executivul a decis, în ședința de ieri, ca administratorii de bloc să creeze două conturi separate, unul pentru fondul de rulment, altul pentru cel de reparații.
În prezent, administratorii de bloc atunci când nu au bani de reparații folosesc sume din fondul de rulment. În 2007, Guvernul a hotărât ca fondul de rulment să nu mai fie obligatoriu, ci opțional, locul acestuia fiind luat de cel de reparații. Fondul de rulment se utilizează numai pentru plata facturilor curente, aferente consumurilor lunii anterioare. Cel de reparații este destinat părților de construcții/instalații aflate în proprietate comună și are o perioadă de folosire limitată.
Administratorii care deturnează fondurile vor fi sancționați.
Adăposturi de protecție civilă
● Tot ieri, Guvernul a decis ca staţiile de metrou să fie incluse în categoria construcţiilor dotate obligatoriu cu adăposturi de protecţie civilă. Până acum staţiile de metrou nu erau menţionate expres în categoria construcţiilor la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, fapt pentru care nu toate stațiile construite după 2005 au fost realizate cu adăposturi de protecţie civilă.
● Executivul a adoptat măsuri prin care echipe din instituţiile de frontieră din România şi Ucraina vor coopera pentru patrularea comună la graniţa dintre cele două state pentru combaterea trecerilor ilegale în scop de contrabandă şi migraţie.
● Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se schimbă competenţele şi atribuţiile Inspecţiei Sociale, care va putea aplica şi sancţiuni. Ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru a spus că măsura oferă Inspecţiei Sociale „un statut special”, care să permită existenţa unui „sistem unitar de sancţiuni”.
Prună reorganizează DIICOT
Guvernul a adoptat o OUG pentru organizarea și funcționarea DIICOT, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. „Am eliminat competenţa DIICOT în urmărirea penală a anumitor infracţiuni, cum ar fi bancruta simplă, accesul ilegal la un sistem informatic, cerşetoria, exploatarea cerşetoriei şi cel mai important - evaziunea fiscală”, a spus ministrul Justiției, Raluca Prună.