Guvernul a decis marţi susţinerea Festivalului Internaţional de Teatru NETA (New European Theatre Action), care va avea loc pentru prima dată la Bucureşti, în perioada 28 august - 4 septembrie, prin suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu aproape 1,2 milioane de lei.
"În acest sens, Executivul a alocat suplimentar Ministerului Culturii suma de 1,189 milioane de lei, răspunzând astfel solicitării Teatrului Naţional I.L. Caragiale, organizator al acestui eveniment şi membru fondator al reţelei NETA din 2005", potrivit sursei citate.
Guvernul precizează că Festivalul Internaţional de Teatru NETA 2015, organizat la zece ani de la înfiinţarea reţelei NETA, va reuni 13 dintre cele mai reprezentative producţii teatrale din spaţiul sud-est european, sub genericul "Teatrul - Erou al Timpului Prezent".
NETA are sediul la Ljubljana (Slovenia) și reuneşte 51 de instituţii teatrale şi festivaluri din 19 ţări situate în regiunea de sud-est a Europei, al căror potenţial în plan cultural le recomandă ca pe un partener şi participant activ în cadrul comunităţii teatrale europene şi internaţionale.