Guvernul a DECIS. Ce SPRIJIN acordă copiilor cu cerințe educaționale speciale

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, acordarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) înmatriculaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar.

Potrivit actului normativ, drepturile de care beneficiază copiii cu CES constă în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi găzduirea gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din cadrul direcţiilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Beneficiari ai acestei măsuri sunt copiii cu CES integraţi în învăţământul de masă, care urmează curriculumul învăţământului de masă, copiii cu CES integraţi în clase/grupe speciale organizate în învăţământul de masă şi copiii cu CES din învăţământul special.

Alte categorii de beneficiari sunt copiii cu CES care necesită perioade de spitalizare mai mari de patru săptămâni pentru care se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unităţii sanitare în care aceştia sunt internaţi, respectiv copiii cu CES care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili, pentru care se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată, se mai precizează în comunicat.

Drepturile se acordă pe bază de cerere scrisă, depusă de către părintele/reprezentantul legal al copilului cu CES la unitatea de învăţământ în care acesta este înmatriculat, în perioada 1 - 30 septembrie a fiecărui an şcolar.

Finanţarea drepturilor pentru copiii cu CES integraţi în învăţământul de masă, care urmează curriculumul învăţământului de masă, se asigură din bugetul local, iar pentru cei din învăţământul special şi pentru cei integraţi în clase/grupe speciale organizate în învăţământul de masă din bugetul judeţean/al sectoarelor municipiului Bucureşti, prin unităţile de învăţământ la care sunt înmatriculaţi copiii cu CES, mai spune Executivul.