Executivul a adoptat, în ședința de miercuri, trei hotărâri referitoare la organizarea alegerilor parlamentare din iarnă. Astfel, Guvernul a aprobat suma de 227,7 milioane de lei, calendarul acţiunilor din perioada electorală, cât şi măsurile tehnice pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare, a anunțat Mediafax.
”Guvernul a adoptat trei hotărâri prin care sunt stabilite măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 2016, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor, precum şi cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor”, se arată într-un comunicat de presă.
Campania electorală se va desfăşura în perioada 11 noiembrie - 10 decembrie, iar listele electorale permanente se vor întocmi cel târziu cu 3 zile înaintea alegerilor, pe 8 decembrie.
”Pentru buna organizare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 2016 s-a aprobat suma totală de 227,7 milioane lei. Fondurile necesare sunt prevăzute în bugetele MAI, MAE, AEP, STS, INS, pe categorii de cheltuieli”, se mai arată în document.
Referitor la măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, actul normativ detaliază atribuţiile şi sarcinile ce revin Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătăţii, Secretariatului General al Guvernului, Institutului Naţional de Statistică, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Regiei Autonome ”Monitorul Oficial”, instituţiilor prefectului, primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene.
Tot miercuri, Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre privind stabilirea datei alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat în 11 Decembrie.