Guvernul s-a hotărât cu privire la statutul Casei Regale!

Guvernul condus de Mihai Tudose a decis, în şedinţa de miercuri, să dea un aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale, au declarat surse guvernamentale pentru Agerpres.

La sfârșitul anului trecut, premierul Tudose a afirmat că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale, subliniind că Palatul Elisabeta a fost dat în folosinţă regelui Mihai în calitate de fost şef al statului, nu şi urmaşilor acestuia.

„Tot respectul pentru regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat... Iertaţi-mă, dar mai avem foşti şefi de stat care au urmaşi în viaţă. (...) Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este o republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat - regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că există nu ştiu ce coroană pe aici... Iertaţi-mă, dar nu prea îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord", a declarat prim-ministrul, pe 29 decembrie 2017.

Mai mult, Tudose a sublinat că: „România nu este monarhie, ci republică. Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. Membrii Casei Regale pot să stea la Săvârşin (Castelul Regal de la Săvârșin, județul Arad, n.red.) sau în altă parte", a afirmat Tudose în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.

Intențiile Guvernului vin în contextul în care proiectul de lege depus în Parlament de liderii PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, a fost băgat la sertar chiar în ziua morții Regelui Mihai, pentru că Guvernul nu a trimis un punct de vedere.