Salariile personalului din sistemul public de învăţământ vor fi majorate cu 15% începând cu 1 decembrie, se prevede într-o ordonanţă de urgenţă adoptată azi de Executiv.
Potrivit unui comunicat al Guvernului remis presei "începând cu 1 decembrie 2015 se majorează cu 15%, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie a acestui an, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, unităţile conexe ale învăţământului preuniversitar de stat, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare".
De această majorare vor beneficia, de asemenea, angajaţii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi personalul nedidactic din celelalte unităţi aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, se mai arată în comunicat.
De asemenea, sporurile şi indemnizaţiile care nu fac parte din salariul de bază al personalului din învăţământ se majorează cu 15%, "în măsura în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Potrivit sursei citate, impactul impact financiar estimat pentru anul 2016 al acestei măsuri este de 1,666 miliarde de lei.
De creşterea salariilor vor beneficia 359.810 cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic, respectiv: 290.000 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat, 7.850 de persoane din unităţile finanţate integral de la bugetul de stat, 57.500 de persoane din învăţământul universitar şi 4.460 de persoane din unităţile finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Angajaţii din învăţământul preuniversitar şi universitar au mai beneficiat în anul 2015 de alte două majorări salariale: cu 5% începând cu luna martie şi cu încă 5% începând cu luna septembrie. O altă prevedere inclusă în actul normativ "stipulează că documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiţii care se finanţează, potrivit legii, din fonduri externe nerambursabile prin POS CCE, aferente perioadei de programare 2007 - 2013, se aprobă de către ordonatorii principali de credite, indiferent de valoarea acestora".