România nu condiţionează acceptarea cotelor obligatorii de imigranţi de aderarea la spaţiul Schengen, dar consideră că "ar fi corect" ca în octombrie să fie admisă cu frontierele aeriene, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă.
"Referitor la informaţia potrivit căreia Bulgaria şi România vor condiţiona adoptarea cotelor obligatorii de repartizare a imigranţilor între statele Uniunii Europene de aderarea lor la Spaţiul Schengen, sunt în măsură să precizez că ţara noastră nu condiţionează acest lucru, dar consideră că ar fi corect să primească un răspuns pozitiv în octombrie, în privinţa admiterii ţării noastre în spaţiul Schengen, cu punctele de trecere a frontierei din aeroporturi", a spus Calotă.
Publicaţia on-line euobserver susţine că un înalt oficial bulgar a confirmat că Bulgaria şi România vor condiţiona acceptarea cotelor de relocare a imigranţilor de admiterea celor două ţări în zona Schengen.
Vicepremierul bulgar, Rumiana Bachvarova, a declarat vineri că ţara sa nu va cere să fie primită în Schengen în schimbul primirii de refugiaţi, întrucât acestea sunt două chestiuni diferite, potrivit Xinhua.
''Bulgaria merită să fie în spaţiul de liberă circulaţie Schengen pentru că a îndeplinit toate criteriile tehnice şi cetăţenii ei au drepturi egale cu cei din celelalte state membre ale UE'', a afirmat Rumiana Bachvarova într-un discurs susţinut la a 12-a ediţie a Conferinţei pentru Securitate în Sud-Estul Europei.