Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, printr-un memorandum, semnarea Protocolului de colaborare între Agenţia Naţională pentru Romi şi Primăria Milano, document care are ca temă acordarea de sprijin pentru incluziunea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome, aflaţi în Italia, informează un comunicat al Guvernului.
Protocolul are în vedere implementarea unui proiect-pilot destinat consolidării incluziunii sociale a cetăţenilor români de etnie romă care locuiesc în campusurile/ taberele autorizate sau tolerate din raza oraşului Milano.
Proiectul va avea o abordare integrată, având în vedere legăturile şi modul în care se influenţează domeniile esenţiale în viaţa comunităţii: ocuparea forţei de muncă, educaţie, locuire, sănătate, dezvoltare comunitară, combaterea discriminării, şi se va derula în parteneriat cu autorităţile locale din Milano, precizează sursa citată.
În cadrul proiectului-pilot vor fi avute în vedere următoarele etape: cunoaşterea şi evaluarea comunităţilor/ taberelor autorizate şi neautorizate în care trăiesc cetăţenii români aparţinând minorităţii rome, aflaţi în situaţie de mobilitate intra-UE, prin documentare, cercetare de teren; identificarea nevoilor pe care le au aceste persoane şi a potenţialilor lideri ai comunităţii; organizarea de întâlniri cu reprezentanţii comunităţii/ taberelor de romi, inventarierea problemelor şi identificarea posibilelor soluţii, formarea unui Grup local de lucru constituit din lideri ai romilor şi reprezentanţi ai instituţiilor şi ONG-urilor locale; organizarea de întâlniri tematice ale reprezentanţilor instituţiilor şi organizaţiilor locale şi/sau regionale, organizarea de sesiuni de informare şi formare; elaborarea de propuneri privind sprijinul pentru integrarea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome în societatea italiană. În acest scop vor fi facilitate parteneriate între grupul de lucru (asociaţie a romilor) şi ONG-uri, alte instituţii, în scopul dezvoltării unor proiecte de incluziune socială (educaţie, piaţa muncii, locuire, sănătate, dezvoltare comunitară).
Protocolul de colaborare va fi valabil pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de a fi prelungit, şi va intra în vigoare la data semnării de către ambele părţi, respectiv Agenţia Naţională pentru Romi şi Primăria Milano, prin Asesoratul pentru Siguranţă, Coeziune Socială, Poliţie Locală, Protecţie Civilă şi Voluntariat, informează comunicatul Guvernului.