EXCLUSIV - Ministru PSD: Tudose e pragmatic. Dacă nu suntem în stare, putem pleca acasă oricând

Cel mai tânăr ministru din cabinetul Mihai Tudose a descris, într-un interviu pentru „Evenimentul zilei”, stilul de lucru al premierului PSD.

Contextul: Interviul a fost realizat pe 5 ianuarie, în contextul în care în PSD începuseră discuțiile neoficiale despre dorința premierului Tudose de reducere a numărului de ministere. De asemenea, Tudose afirmase, la sfârșitul anului trecut, că nu poate să fie calm în contextul în care România are de recuperat întârzieri majore. „Dacă vrem să fim calmi că nu avem autostrăzi după 27 de ani de democraţie, păi le urez succes celor care vor să fie calmi, noi nu putem să fim calmi. N-avem spitale şi vrem să fim calmi. Nu pot să fiu calm!”, a zis Tudose, care a promis că o să fie „nervos” și în 2018.

Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a apreciat, în interviul acordat EVZ, că premierul procedează corect atunci când le cere miniștrilor să dea „tot ce este posibil”.

Evenimentul zilei: - Premierul a transmis public o imagine dură. Aproape la fiecare început de ședință de Guvern a avut remarce tăioase la adresa unor miniștri. Ce stil de lucru are premierul Tudose?

Victor Negrescu: - Eu cred că premierul este un om foarte eficient și foarte muncitor și în sensul acesta apreciez foarte mult că dorește din partea noastră, dintr-un punct de vedere foarte pragmatic, să avem rezultate. Și aceste rezultate, trebuie să recunoaștem, nu mai pot fi așteptate. Și nu de noi, ci de cetățenii care și-au pus foarte mari speranțe în noi și aici sunt de acord cu punctul de vedere exprimat de premier în diferite apariții publice. Pacienții când merg în spitale nu se gândesc la cât stăm noi să schimbăm o lege, copiii noștri când merg la școală vor mai mult de la procesul educațional, când mergem pe străzi ne așteptăm ca drumurile să fie făcute. E normal lucrul acesta și trebuie să ne responsabilizeze.

Eu cred că această atitudine a dânsului, precisă, putem spune în sensul acesta, că reclamă mult de la noi, este una corectă. Eu, personal, nu o să fiu niciodată nemulțumit dacă aș fi interpelat pe anumite greșeli pe care le-aș face sau dacă mi s-ar cere mai mult, pentru că e normal, de aceea suntem acolo. Dacă nu suntem în stare, putem pleca acasă oricând. Suntem în funcție pe perioada pe care suntem, acest lucru poate să însemne o zi, două, trei, o lună, mai multe luni și trebuie să ne facem treaba.

Este o ocazie, nu știu dacă putem spune extraordinară, dar rareori ai ocazia ca om să ocupi o funcție de ministru și trebuie să înțelegi responsabilitatea pe care o ai. Și este important să dai tot ce poți atunci când ești ministru. Și mai ales premierul trebuie să dea tot ce poate, să reclame de la miniștrii săi să facă tot ce este posibil. Noi ne întâlnim cu oamenii pe stradă, ne spun ce vor de la noi și vor mai mult și e foarte bine că vor mai mult, pentru că asta înseamnă că și noi trebuie să vrem mai mult de la noi.

INTERVIUL INTEGRAL VA FI PUBLICAT ÎN CURSUL ACESTEI ZILE.