Guvern: Acord de cooperare România și Bulgaria pentru ACCESUL pacienților la MEDICAMENTE

Guvernul a aprobat miercuri, printr-un Memorandum, negocierea şi semnarea unui acord de cooperare cu Bulgaria, care vizează asigurarea accesului pacienţilor la medicamente, informează Executivul într-un comunicat de presă.

În acest fel, pacienții din ambele țări vor putea beneficia rapid de medicamentele care lipsesc, din diferite motive, dintr-o țară, dar se găsesc în cealaltă.

"România şi Bulgaria pot conveni astfel asupra unor soluţii comune pentru a depăşi lipsa unor medicamente când se constată o astfel de situaţie. De asemenea, ca semnatare ale Acordului de cooperare pentru asigurarea accesului la medicamente, România şi Bulgaria vor putea încheia acorduri comune cu producătorii în vederea obţinerii unor reduceri de preţ, vor agrea lista de medicamente cărora li se aplică procedura, precum şi o poziţie comună cu privire la preţul confidenţial sau, după caz, reducerile de preţ care vor fi cerute pentru medicamentele respective", se precizează în comunicatul citat.

Procedura privind acordurile comune încheiate cu producătorii de medicamente ar urma să fie aplicată pentru acele tratamente care nu sunt rambursate din fondurile publice în niciuna dintre ţările semnatare ale acordului, pentru medicamentele cu denumiri comune internaţionale noi şi pentru cele utilizate în tratarea bolilor foarte rare.

"Pacienţii vor putea beneficia mai rapid de medicamentele cele mai noi şi eficiente pentru diagnosticul lor şi, pe de altă parte, vor fi asigurate economii în bugetele celor două ţări", informează Executivul.

Deciziile privind implementarea Acordului vor fi luate, prin consens, de către Comitetul de Coordonare pentru Acţiuni Comune, ce urmează să fie creat în acest scop, iar prima şedinţă a acestui for va avea loc în România, în termen de o lună de la intrarea lui în vigoare.

Potrivit Executivului, şi alte guverne din spaţiul european se pot alătura ulterior acestui proiect de cooperare voluntară iniţiat de România şi Bulgaria.

România şi Bulgaria au prezentat acest proiect la întâlnirea de lucru a miniştrilor Sănătăţii din Europa Centrală şi de Est cu privire la provocările crescânde din domeniul politicii medicamentului, care a avut loc în iunie, la Sofia.

La încheierea reuniunii, ţările participante - România, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria - au semnat o declaraţie de intenţie comună. Polonia a participat la reuniune ca observator.