În noianul de știri externe despre încă un film interzis sau despre o bloggeriță care crede că ”virginitate” e un cuvânt caduc și ar trebui înlocuit cu expresia ”debut sexual”, o informație din Germania, țară aflată într-o profundă schimbare politică, trece pe lângă noi ca o bărcuță de hârtie pe un râu. Dar ea are, după mine, importanța ei.

Este vorba de referendumul organizat la Berlin, simultan cu alegerile politice, privind naționalizarea a unui număr de locuințe scoase pe piață de mari companii pentru închiriere.

”Deutsche Wohnen & Co Enteignen” este o propunere legislativă pentru Parlamentul landului care propune expropierea de la cei care au mai mult de 3.000 de locuințe pe piață. Adică tot ce este peste 3.000 se ia de către stat, contra unei compensații, ”sub prețul pieței”, cum se scrie în proiect.

De aici încolo, privind tehnicile legislative, încep explicațiile, că referendumul nu e obligatoriu, că partidele și-au exprimat deja dezacordul cu legea locală, că e, de fapt, un avertisment dat marilor corporații care au crescut chiriile cu 85%, în 12 ani, într-un oraș în care peste trei sferturi dintre rezidenți nu au proprietăți în Berlin.

OK, înțeleg, nu naționalizează! Doar se prefac.

Problema, însă, după mine, om care a cunoscut efectele naționalizărilor asupra oamenilor, care a văzut pe viu cum reintroducerea conceptului de proprietate privată în societate a produs zvârcoliri, adevărata problemă a referendumului berlinez nu este dacă se va face sau nu legea expropierii, ci faptul că există o majoritate de germani care văd în soluțiile comuniste rezolvarea unor probleme personale.

Nu e un oraș oarecare, Berlinul este locul unde s-a ridicat Zidul care despărțea lumea occidentală de cea pro-sovietică. Căderea Zidului Berlinului a însemnat sfârșitul Războiului Rece, un moment istoric plin de semnificații pe care acum, când dăm de o problemă materială, le dăm uitării.

Te așteptai ca aici rezolvările egalitariste ale unor probleme economice să nu își găsească locul, să fie chiar refuzate cu tărie de oamenii simpli care provin din familiile despărțite de simbolul Cortinei de Fier, care știu cum erau împușcați cei care încercau să fugă în Vest, sărind peste Zid.

O să vină unii acum să îmi spună că nu e o surpiză, că egalitarismul, teoriile beneficiilor mediocrității și altele inspirate de socialismul pur fac de mult prozeliți în Occidentul depășit social de capitalismul tradițional.

Cunosc cam toate argumentele pro și contra, dar un gust amar îți rămâne, ca locuitor al unei țări trecute prin socialism și care a evitat la limită ”socialismul cu față umană”.

Parcă îmi vine să spun ”Oriunde, dar în Berlin să nu vorbim de naționalizare!”