Efectul alegerilor asupra partidelor politice. Cum se vor reconstrui „culisele puterii” după rezultatele zdrobitoare

Consultantul politic Cozmin Gușă a analizat schimbările pe care alegerile europarlamentare le-au produs pe scena politică, menționând că asistăm la o resetare a jocului politic pe care nimeni nu a prevăzut-o.

 „Am asistat la o resetare a jocului politic la care nimeni nu s-a așteptat, nici beneficiarii, nici perdanții. Klaus Iohannis a apărut primul, dar cu un ochi vesel și unul trist, pentru că a înțeles azi nu doar că referendumul său a trecut pe un impuls major de la publicul USR-PLUS, dar mai mult decât atât, că are un contracandidat cu precizie, exact din acea zonă. Acest candidat se numește Dacian Cioloș. Nu au cum să-l mai dea la o parte de la candidatura pentru președinția României”, a observat Gușă.

În ceea ce îl privește pe Dragnea, consultantul politic susține că, în mod paradoxal, acesta ar fi răsplătit pentru înfrângere.

„La București, Dragnea a închinat steagul. Există un deal subteran în ceea ce-l privește. A făcut un scor mic, probabil că va avea o șansă să nu meargă la pușcărie. Dar Dragnea, dacă tot a avut un necaz, a introdus-o și pe perdanta de serviciu, pe Gabriela Firea, pentru că și ei i se datorează acest scor mic, propunând-o ca alternativă la prezidențiale, și chiar pe Tăriceanu atât de lăudat, dar atât de slab”, a spus Gușă.

„Dragnea e posibil să fie răsplătit pentru această contraperformanță pe care cred că a premeditat-o. Pentru că altfel nu-mi explic calmul lui, decât prin niște pastile speciale”, a întărit consultantul.

„PNL-ul au stat foarte prost înainte de infuzia de ozon numită Rareș Bogdan. Scorurile lor nici în imaginația lor nu ar fi putut să fie atât de mari. Ei sunt acum bulversați în sediul lor de la București”, a spus Gușă.

„USR-PLUS, cu Cioloș campion. Nu e ceva de comentat aici. Evident, el închide jocul și doar niște accidente mai pot să îl scoată din postura de prezidențiabil”, a observat consultantul.

„Norocosul de serviciu, Băsescu, trebuie să ne mulțumească mult pentru prezența la Realitatea. Nu o va face”, a asigurat Gușă.

Consultantul a mai arătat și cine este marele pierzător al alegerilor.

„Marele perdant pe dreapta este ALDE. Tăriceanu a mizat greșit pe oamenii lui Emil Constantinscu, Cătălin Harnagea și Dorin Marian, fostul stat paralel pe mâna căruia el s-a dat, oameni care i-au condus campania și l-au adus în această postură de neînțeles. De unde nimeni nu paria pe mai puțin de 8%, Tăriceanu se topește și nu mai devine alternativă de dreapta la prezidențiale pentru că locul său este luat de Dacian Cioloș”, a mai spus Gușă.

Referitor la ce urmează în zilele următoare, consultantul a atras atenția asupra numărătorii voturilor din noaptea postelectorală, care ar putea schimba niște procente, în special în cazul PMP și PRO România, partidele creditate cu puțin peste 5%.

„De mâine ne așteptăm la fel de fel de contestări de la jucătorii minori și la fel de fel de reașezări”, a concluzionat Gușă.