Gușă lansează acuzații-BOMBĂ în scandalul arhivei SIPA: Macovei și Tapalagă au funcționat sub COMANDA lui Coldea!

Patronul Realitatea TV – l-am numit pe Cozmin Gușă – a susținut, duminică seară, la postul amintit, că fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, și jurnalistul Dan Tapalagă au sustras dosare secrete de la SIPA pe care le-au livrat lui Florian Coldea, care le-a folosit și continuă să le folosească în scop de șantaj politic. EVZ preia acuzațiile lui Gușă citate de Inpolitics.ro.

“Ne mirăm acum că Orban a găsit glonțul de argint, în condițiile în care PNL îl ascultă greu, pentru că e tras de sfori prin alte mijloace?” a spus Gușă, în direct la Realitatea. ”Cum să ne mirăm că cerem cercetare penală pentru niște oameni care își bat joc de statul român? Nu există așa ceva. Este o defecțiune în interiorul PNL care va fi vizibilă abia atunci și vom vedea și alți oameni de tip Gorghiu ori Bolojan sau alții care au alte sfori și nu au interesul de a-l deranja prea tare pe Liviu Dragnea. Pentru că, probabil, sunt șantajați sau șantajabili pentru că nu doar dosarele de la SIPA le are dl.Florian Coldea sub obroc, pe care le folosește, că doar Monica Macovei și Dan Tăpălagă nu au funcționat la comanda altcuiva decît a sa și are și alte dosare legate de fapte administrative reprobabile” a spus Gușă.

”Foarte interesant de remarcat, partea cu Macovei și Tăpălagă a fost cenzurată în mod misterios pe siteul realitatea.net, deși era vorba de o declarație a șefului suprem, ea regăsindu-se doar în înregistrarea video”, a atras atenția jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob (Inpolitics.ro).