Consultantul politic Cozmin Guşă a declarat, la Realitatea TV, că nu este nimic greșit în întâlnirile jurnaliștilor de renume cu șefii de servicii pentru a discuta. O problemă în acest sens poate să existe în cazul în care aceștia se întâlnesc pentru a prelua anumite sarcini.
"Nu e nicio problemă dacă se întâlnesc să discute, ci devine mai complicat atunci când avem de-a face cu un jurnalist care este ofiţer acoperit", a explicat consultantul politic.
"Ca să încep cu o glumă: mi-am pus telefonul la încarcat în priză pentru că putem discuta 4-5 ore pe acest subiect şi cred că rezist la câte ştiu despre acest subiecte. Lăsând gluma la o parte, pot să spun că în timpul anului 2009, la televiziunea unde acum sunt co-proprietar, atunci era proprietar Sorin Ovidiu Vîntu, şi Robert Turcescu lucra acolo, fiind excedat de modul în care era manipulată de public informaţia legată de campanie, pentru că atunci eram şeful de campanie a lui Mircea Geoană, am avut o intervenţie la o emisiune care nu mai există în baza de date, a fost ştearsă la un an distanţă după câte am văzut, unde am vorbit timp de 30 de minute despre cei pe care îi consideram atunci acoperiţi în presă, cu nume şi prenume, ofiţerul de legătură şi despre nocivitatea acestui demers al serviciilor de a încerca să manipuleze în acest fel jurnalismul. Povestea este veche, dar din fericire pentru Realitatea şi chiar pentru Robert Turcescu care atunci era vedeta Realităţii s-a jucat corect în 2009, într-o campanie foarte complicată în care unii se dădeau victime, dar de fapt, nu erau însă multă lume din mass-media nu a jucat corect şi a contribuit la o victorie nefericită a lui Traian Băsescu, nu neapărat nefericită pentru dânsul ci pentru că felul în care s-a întâmplat aceasă victorie a marcat România de după 2009", a explicat Cozmin Guşă.
Cozmin Gușă susțină că România nu poate spera la o democraţie dacă nu are o presă liberă. Cozmin Gușă a făcut aceste declarații în contextul dezvăluirilor făcute de Dan Andronic în episodul al XVII-lea din serialul „Noi suntem statul”
"Noi nu putem să sperăm că vom avea democraţie sau chiar stat de drept dacă nu insistăm să avem o presă liberă. Nu liberă ca nu se întâlnesc jurnaliştii importanţi cu şefii serviciilor secrete, asta e o prostie. În orice democraţie din lume un jurnalist de calibru trebuie să se întâlnească cu oameni importanţi din stat de la şeful statului, la prim-ministru, la şefi de servicii secrete pentru ca să înţeleagă despre ce este vorba. Problema este dacă acel jurnalist se întâlneşte cu un şef de serviciu secret pentru ca să discute sau să îşi ia sarcinile. Dacă domnul Cristoiu s-a întâlnit cu Florian Coldea sau cu Virgil Măgureanu pe vremuri ca să discute nu e nicio problemă. Şi aici Ion Cristoiu are dreptate pentru că aşa se întâmplă lucrurile. Mai complicat este dacă un jurnalist are calitatea de ofiţer acoperit, respectiv este plătit din sume secretizate şi atunci primeşte, de fapt, nişte dispoziţii şi nu mai avem de a face cu o presă liberă, care este fundamentul democraţiei, sau este vreun agent de influenţă care în baza unor şantaje acceptă să joace incorect", a precizat consultantul politic, care l-a felicitat pe Dan Adronic pentru că a ajuns la această concluzie.
"Este important să discutăm fără pasiune pentru că dacă nu facem acest lucru nu ajungem la niciun rezultat şi trebuie să vedem greşelile cu toţii. Această dezbatere trebuie să ne ducă la o concluzie necesară presei din România, care trebuie să ne spune: ce s-a întâmplat de am decăzut în acest fel, cine nu ar mai trebui să facă parte din corpul de influenţă al presei româneşti, pentru că într-adevăr are multe condiţionalităţi sau poate să fie prea şantajabil sau are această dublă misiune. Noi nu putem să sperăm să avem dezbateri clare pentru cetăţeni, pentru că televiziunea şi internetul, presa scrisă sunt zonele din care populaţia se informează pentru ca să voteze, să iasă în stradă. E un fel de minister al învăţământului pentru adulţi, asta este mass-media din România, iar noi fără să ne răzbunăm pe persoane, pentru că Dan Andronic a amestecat foarte multe persoane, unele dintre ele şi-au spus părerea, trebuie să ne ocupăm de fenomen, iar aici întotdeauna, aşa cum la un dans este nevoie de doi şi în treaba asta cu acoperitul şi instituţia sunt tot doi, şi cel care a acceptat să fie acoperit blamându-şi independenţa şi cel care l-a obligat să fie acoperit păstrându-l într-o presă pe care noi o doream liberă", a afirmat Cozmin Guşă, explicând că nu se referă la acoperiţi politic, ci despre cei din presă.
"Discuţia asta este extraordinar de complexă şi importantă şi nu trebuie echipată în fel de fel de răzbunări persoanale pentru că lumea presei este o lume de oameni talentaţi, de oameni interesanţi care au orgolii. Dacă mutăm discuţia la nivelul orgoliilor din presă nu mai facem nimic din aceasă discuţie. Eu l-am felicitat pe Andronic pentru că a adus în discuţie acest subiect care reprezintă o mare problemă pentru noi", a mai spus acesta.
Citeește si: Turcescu, despre activitatea sa de jurnalist ACOPERIT: „Habar nu am cum este”
Sorina Matei introduce PERSONAJE NOI în scenă, după dezvăluirile lui Dan Andronic