Grupurile de interese reinventează „Ambulanța neagră” pentru a opri ascensiunea transplantului de organe

Grupurile de interese reinventează „Ambulanța neagră” pentru a opri ascensiunea transplantului de organe

De jumătate de an a fost nevoie ca să ni se dovedească faptul căși în România se pot realiza programe salvatoare de vieți, reprezentative pentru țările evoluate. Totodată, în urma fi ecărei reușite, în loc să capete mai multă susținere, programul a fost atacat de grupuri de interese.

Dacă numărul de donatori va continua să crească, activitatea de transplant din România va reveni la perioada de glorie din anii 2012-2013, când s-au prelevat organe de la peste 140 de donatori în moarte cerebrală. Comisiile europene au aplaudat la acea vreme determinarea medicilor români și activitatea Agenției Naționale de Transplant (ANT), spunând că este una dintre cele mai bune performanțe înregistrate vreodată ale unui astfel de program medical, considerat a fi și unul dintre cele mai complexe din medicină.

Dar după acești ani de glorie, interesele oamenilor politici puși în funcții decisive au început să blocheze acest mecanism salvator de vieți, pornind cu amenințări indirecte față de cei implicați în program, apoi directe - prin denunțuri mincinoase adresate instituțiilor statului și tot felul de șicane. O parte dintre cei persecutați s-au retras, nesuportând ideea că în urma muncii lor contra cronometru de a salva oameni, recompensa e un drum la DNA pentru a da cu subsemnatul, pentru a explica niște lucruri absurde.

O statistică optimist

Ne puteți urmări și pe Google News

Așadar, după 2 ani în care activitatea de transplant a suferit o scădere dramatică, ultimele luni ale acestui an au însemnat un reviriment important al transplantului. Dacă în anul 2018 au fost doar 65 de donatori în moarte cerebrală şi 75 de donatori vii de ficat şi rinichi, anul acesta, începând din luna martie, aproape a fost egalat numărul de donatori în moarte cerebrală (62) şi un număr de 52 de transplanturi de ficat si rinichi realizate cu donator în viaţă. Că transplantul înseamnă viaţă stau mărturie vieţile salvate numai în ultimele 2 săptămâni prin transplant: 10 transplanturi de rinichi, 5 transplanturi de ficat, 1 transplant de cord în România şi 2 pentru cetăţeni din Eurotransplant, 1 transplant de plămân.

Până la data de 28 octombrie 2019, în România s-au înregistrat 62 de donatori pentru intervenții de prelevare multiorgan. S-au efectuat 46 de transplanturi de ficat de la donatori decedați și 7 intervenții de ficat de la donatori în viață, 154 de pacienți au beneficiat de transplant de rinichi, 45 de transplanturi renale fiind efectuate de la pacienți în viață. De asemenea, în primele 6 luni s-au realizat 6 transplanturi de cord și 3 de plămân. Către Eurotransplant au fost exportate o grefă de ficat, cinci grefe cardiace și patru grefe pulmonare.

O femeie de 38 de ani va salva 5 vieți

Ieri a fost înregistrat un nou donator de organe în moarte cerebrală, la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, aceasta fiind prima prelevare din acest an pentru unitatea medicală acreditată. Pacienta, o femeie în vârstă de 38 de ani, aflată în moarte cerebrală, va salva de la o moarte chinuitoare cinci pacienți – cordul și plămânii vor pleca prin rețeaua Eurotransplant către pacienți din UE, nefiind găsită o compatibilitate a acestor organe cu pacienții români aflați pe listele de așteptare.

„Pacienta de 38 de ani a fost internată în data de 22 octombrie 2019, cu diagnosticul de traumatism cranio cerebral sever, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracturi, comă profundă. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 27 octombrie ora 01.00”, anunță Spitalul de Urgență Sibiu.

„Vând rinichi. Părinții mă lasă!”

Un site românesc a adunat zeci de anunțuri intitulate „vând rinichi”, postate de presupuși donatori pe bani. Pornind de la faptul că aceste anunțuri sunt postate de oricine, fără nicio anteverificare, unele dintre acestea par a fi glume fără sare și piper. Un exemplu: „Vând rinichi deoarece am nevoie de bani. Am 17 ani și sunt sănătos tun. Nu am nici o problemă de sănătate, părinții sunt de acord cu ceea ce vreau să fac, aștept oferte. Mai multe detali la telefon. Brăila”.

Tânărul ar vrea 10 mii de euro pentru organul lui. Din nefericire, pentru acești glumeți, care nu cunosc legea și nu știu că un minor nu poate deveni donator, anunțul s-a transformat într-o unealtă de căsăpit sistemul de transplant în România, asemenea legendei cu „Ambulanța neagră”, care fură copii pentru a le lua organele. Cui servesc aceste dezinformări? Doar celor care au apăsat accelerația pe această temă, care au publicat declarații nefondate ale unor persoane care nu și-au dezvăluit indentitatea și care pătează imaginea acestui act medical. Și care năruiesc încrederea familiilor, care sunt puse în fața grelei decizii de a accepta sau de a refuza ca o persoană dragă lor să devină, în cazul în care se află în moarte cerebrală, donator.

La capătul celălalt al firulului, în urma refuzului, circa cinci oameni mor, deoarece inima, rinichiul, ficatul sau plămânul nu au mai ajuns niciodată.

Verdict Interpol vizavi de traficul de organe

Ce vină au medicii pentru aceste anunțuri? Niciuna. De ce nu se ocupă Poliția prin Serviciul de combatere a criminalităţii informatice? Pentru că, spun surse din cadrul Poliției, când sunt vizitați la domiciliu, cei care postează anunțurile dau vina pe o rudă din străinătate, ori spun că a fost o glumă făcută de ei sau de alte persoane.

O anchetă mai veche realizată în urma isteriei generate de știrile false privind o „Ambulanță neagră”, care fură copii pe care îi eviscerează, în vederea vânzării organelor lor pe piața neagră, a adus un răspuns oficial și tranșant din partea Interpol. Oficialii au comunicat presei din România, în urmă cu circa un an, că pe teritoriul țării noastre nu s-a înregistrat niciodată un caz de trafic de organe. De asemenea, până în prezent, niciun medic nu a fost condamnat pentru o astfel de infracțiune.

Dr. Doina Hrehoreț, 9 ore în sala de operații

În timp ce unii încearcă să compromită activitatea de tranplant, cei implicați în acest domeniu fac eforturi uriașe pentru a salva vieți. În urmă cu o săptămână, medicii români au format un „lanț al vieții” și au învins, din nou, moartea. Două prelevări de organe au fost făcute, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea și la Spitalul Județean de Urgență „Dr Constantin Opriș” Baia-Mare, ambele de la bărbați cu aceeași vârstă: 43 de ani.

Echipele de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Tg. Mureş, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi Spitalul Clinic Colentina au reușit în timp record prelevarea de cord, ficat, rinichi, cornee şi ţesuturi osoase. Rezultatul? Pe 19 octombrie, un pacient de 68 de ani, aflat pe lista de transplant încă din 2006, intra în operație la Clinica de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, condusă de Prof. Irinel Popescu. Șansa acestuia a fost nu numai compatibilitatea cu ficatul prelevat, ci și faptul că a intrat pe mâinile reputatului medic Doina Hrehoreț. Intervenția a durat 9 ore fără zece minute și s-a încheiat cu succes.

Donatorul, din Alejd, județul Bihor, căzuse de la etajul 4 și intrase în moarte cerebrală. Două zile mai târziu, o altă „minune” se întâmpla la Fundeni. Alt ficat, alt transplant, de data aceasta făcut de Dr. Vlad Brașoveanu. Receptor a fost o femeie de 62 ani din Bacău, inclusă pe lista de așteptare din martie 2018. Spre norocul ei, destinul a dat-o pe mâna medicului Brașoveanu care, după patru ore de luptă, a încheiat cu succes operația. Donatorul, din Baia Mare, suferise un anevrism cerebral.