Grupurile civice NĂSCUTE din PROTESTELE de stradă se unesc în prezenţa reprezentantului AMBASADEI SUA

În prezenţa lui Preston Savarese, Rule of Law Officer la Ambasada SUA, a lui Daniel Kaddik, director pentru Europa de Sud-Est al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate şi a reprezentanților ambasadelor Marii Britanii și Olandei la București, marţi, 23 mai 2017, va avea loc lansarea coaliției grupurilor civice apărute după protestele de stradă din ultimii ani, #Ați reușit, ne-ați unit.

Lansare acestei platforme naționale civice va avea loc la ora 12.00, la galeria Galateca, str. C.A. Rosetti nr. 2-4, Sector 1, București (clădirea BCU). 

Membrii fondatori sunt următoarele organizaţii civice:

  1. Aradul Civic, grup civic format în urma protestelor de stradă din Arad care au urmat adoptării OUG 13 în februarie 2017;
  2. CIVICA Iași, organizație neguvernamentală înființată în decembrie 2014 pentru un Iași mai bine guvernat și o comunitate mai implicată, având sediul în Iași;
  3. Evoluție în Instituție (EII), organizație neguvernamentală înființată în iunie 2016, având ca scop monitorizarea instituțiilor publice, cu accent pe transparență decizională, cheltuirea banului public și politici publice în România. EII a susținut acțiunile de protest din stradă prin intermediul grupului civic #Insist, născut în Piața Victoriei din București;
  4. Grupul de Acțiune Civică Bacău, grup civic născut în mai 2017 pentru un Bacău mai bine guvernat și o comunitate mai implicată;
  5. Inițiativa Craiova, grup civic format în urma protestelor de stradă din Craiova, care au urmat adoptării OUG 13 în februarie 2017;
  6. Inițiativa România, mișcare civică născută în noiembrie 2015 după tragedia din Colectiv, având sediul în București;
  7. Inițiativa Timișoara, mișcare civică formată în urma protestelor de stradă care au urmat adoptării OUG 13 în februarie 2017 prin asocierea a 10 organizații neguvernamentale din Timișoara:
  • Activ Civic
  • ACUMA
  • Ariergarda
  • Asociația ARAS - filiala Timișoara
  • Asociația Culturală Diogene
  • Asociația SPICC
  • LGBTeam
  • Organizația Studenților din Universitatea Timișoara (OSUT)
  • Pieces of Heaven
  • Yacht Club Timișoara
  1. Liga Civică Galați, grup civic născut în mai 2017 pentru un Galați mai bine guvernat și o comunitate mai implicată;
  2. Oradea Civică, mișcare civică născută în stradă în zilele și săptămânile de proteste de stradă din Oradea care au urmat adoptării OUG 13.