Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş au renunţat ieri la toate funcţiile deţinute în PSD.
„În lipsa aplicării Statutului rămân doar bătăliile în partid. Pe noi nu ne interesează bătăliile pentru funcţii“, a explicat Ioan Rus demisia din funcţia de vicepreşedinte PSD.
Clujenii şi-au păstrat doar calitatea de membri de partid. În plus, Dâncu şi Puşcaş, care erau parlamentari, şi-au păstrat şi mandatele de senator, respectiv deputat. Cei pe care Iliescu îi blama pentru că nu se pricep la „muncă politică“, dar „sug din deget şi emit consideraţii teoretice“ au anunţat că vor activa în societatea civilă, în cadrul unui ONG.
Este vorba despre Fundaţia Social Democrată Transilvania. Următorul gest ar putea fi plecarea din partid şi, pe viitor, ridicarea ONG-ului la rang de construcţie politică, susţin surse din grupul de la Cluj. Ioan Rus dă asigurări că vor rămâne în PSD şi că nu se pune problema formării unui partid regional. Ioan Rus: „Decizia de sancţionare a fost o răfuială personală“ Motivul pentru care clujenii au demisionat este şedinţa de luni a conducerii PSD, unde s-a hotărât că decizia luată la Mamaia privind dizolvarea conducerii filialei Cluj nu mai are nevoie de validarea Consiliului Naţional.
Reuniunea consiliului era aşteptată de toţi cei nemulţumiţi de decizia de la Mamaia. Pentru a nu mai exista discuţii, Mircea Geoană a anunţat luni că la Consiliul Naţional nu se va mai discuta despre dizolvarea conducerilor celor opt filiale, „subiectul fiind închis din punct de vedere statutar“.
Acest anunţ i-a deranjat pe clujeni. Rus a acuzat nerespectarea Statutului PSD şi a calificat decizia de sancţionare a liderilor grupului de la Cluj drept o acţiune de „răfuială personală“. „Rezultatele organizaţiei Cluj nu erau de natură să declanşeze un asemenea scandal. E clar că a fost o răfuială cu nişte persoane: Rus, Dâncu, Puşcaş“, consideră Rus. El a precizat că demisiile sunt irevocabile. „Nu există nimic care ar putea să ne răzgândească. Nu are ce să se schimbe în partid şi să ne facă să revenim. Noi nu ne-am dat demisiile ca să vină unii să ne roage să ne întoarcem“, spune Rus.
„Cel mai deştept cedează! Era conflict prea lung şi fără sens în care se călcau zilnic în picioare chiar şi lucrurile bune făcute. PSD este prea obsedat de sine, de cum va arăta în poza guvernării, iar conflictul cu noi aducea mari prejudicii stângii“, a comentat şi Vasile Dâncu pe blogul său „în prima zi de libertate“.
SATISFACŢIE
Ion Iliescu aplaudă demisiile
„E un gest firesc, o decizie pertinentă de asumare a răspunderii pentru o performanţă electorală slabă“, a comentat Iliescu. Geoană, în schimb, s-a declarat „afectat ca om şi ca lider de partid“. A adăugat rapid că „PSD are un obiectiv mult mai important: să convingă electoratul că poate asigura guvernarea ţării“. Pe de altă parte, Adrian Năstase consideră că demisiile clujenilor ar putea afecta imaginea PSD: „Cred că e un lucru rău, care ne duce cu ani în urmă. Unii ar putea spune că un grup care vorbea mai mult decât făcea şi numai încurcă lucrurile, iar pentru alţii acesta ar putea fi un semnal de închidere în sine a partidului“.
Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: Narcisimul lui Dâncu