Gruparea islamica Hamas controleaza Fasia Gaza

sursă foto: Arhiva EvZ

Miscarea islamista de rezistenta Hamas a preluat, ieri, aproape in totalitate controlul asupra Fasiei Gaza, dupa cinci zile de confruntari sangeroase cu fortele de securitate ale miscarii Fatah, condusa de presedintele palestinian Mahmoud Abbas.

Luptatorii Hamas au pus stapanire inclusiv pe Statul-Major al serviciului preventiv de securitate din Gaza, unul dintre simbolurile orasului, releva BBC.In aceste conditii, Comitetul executiv al Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei a recomandat demiterea guvernului palestinian de uniune nationala, dominat de miscarea ultraradicala Hamas.

Cabinetul a fost convocat aseara intr-o reuniune de urgenta, prezidata de presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene, Mahmoud Abbas, si se astepta ca acesta sa dizolve guvernul, care nu s-a achitat de responsabilitati.

Cu putin timp inainte de reuniune, vicepremierul palestinian, Azzam Al-Ahmad, a declarat la televiziunea palestiniana ca Fatah si Hamas au acceptat sa incheie un armistitiu. Al-Ahmad a afirmat ca, in principiu, Fatah, grupare al carei membru este, a acceptat o lista de conditii prezentate de Hamas, dar discutiile dintre cele doua factiuni palestiniene rivale trebuie sa continue.

Una dintre conditii prevede ca Hamas sa detina Ministerul de Interne, o pozitie extrem de importanta intrucat cel care detine acest portofoliu raspunde de fortele palestiniene de securitate. Violentelele interpalestiniene din ultima saptamana s-au soldat cu cel putin 80 de morti.

Din cauza confruntarilor, Comisia Europeana a suspendat ajutorul umanitar pentru Fasia Gaza, acesta urmand sa fie reluat dupa incetarea violentelor. „Situatia este dramatica si inacceptabila. Beligerantii ar trebui sa inteleaga ca este o adevarata sinucidere”, a declarat comisarul european pentru ajutor si dezvoltare, Louis Michel.