Gross: "Ciprian Marica va marca multe goluri"

Antrenorul de la VfB Stuttgart crede că românul va fi una dintre revelaţiile din Bundesliga.

Ciprian Marica pare pus pe fapte mari în noul sezon din Bundesliga, iar antrenorul elveţian al lui VfB Stuttgart, Christian Gross, crede că internaţionalul român va "exploda" în acest an.

"Valoarea lui nu poate fi pusă la îndoială"

Marica a fost omul care a adus primul trofeu clubului, e drept unul nesemnificativ, în tr-un turneu din Elveţia, înscriind cele două goluri prin care germanii s-au impus în finală cu scorul de 2-1 în faţa lui Young Boys Berna. Dar nu atât "dubla" semnată de Marica în acel meci, cât, mai ales, angajamentul său şi abilitatea la finalizare l-au făcut pe tehnician să declare că are mari aşteptări de la Ciprian pentru noul sezon.

"Valoarea lui Marica nu o poate pune nimeni la îndoială. Problema lui era să şi demonstreze prin jocul său şi printr-o eficienţă sporită potenţialul lui real. Cred că acum este mai motivat ca oricând şi sunt convins că veţi vedea un Marica foarte incisiv, care va da multe satisfacţii suporterilor noştri cu golurile şi cu jocul său", a spus elveţianul.

Gross anticipează chiar că acesta va fi cel mai bun sezon al românului de când a sosit la Stuttgart: "Are calităţi care îl recomandă printre cei mai buni atacanţi din Bundesliga şi poate fi principalul nostru om de gol dacă va continua pe drumul foarte bun din pregătiri".

Tehnicianul elveţian i-a redat încrederea

Venirea pe banca tehnică a celor de la VfB a lui Christian Gross, chiar înaintea partidei din grupele Ligii Campionilor de anul trecut contra Unirii Urziceni, a însemnat şi ieşirea din pasa neagră pentru Marica.

Românul a marcat imediat, chiar în acel meci contra campioanei României. Au urmat şi goluri în campionat, iar Marica, dintr-un jucător criticat de fani şi de presă pentru jocul său modest, s-a transformat în alt fotbalist. Aflat la Stuttgart din vara anului 2007, românul a izbutit doar 18 goluri în 80 de apariţii, dar Gross e sigur că românul s-a eliberat de orice obstacol şi va arăta că este un atacant de cel puţin zece- cinsprezece goluri pe sezon.

"Ciprian s-a pregătit exemplar într-un program foarte dur, în care s-a pus accent şi pe latura fizică. Va câştiga multe dueluri cu apărătorii adverşi, având o tehnică bună şi ştiind să păstreze mingea. Important e să marcheze repede şi apoi totul va merge bine de la sine", a încheiat Gross.

"Sunt convins că Marica ne va ajuta mult să ne îndeplinim obiectivele din noul sezon.", CHRISTIAN GROSS, antrenor la VfB Stuttgart

PRECEDENT

L-a făcut golgheter pe Moldovan

Christian Gross este un antrenor alături de care jucătorii români se simt bine şi dau rezultate foarte bune. Înainte de a lucra cu Ciprian Marica la Stuttgart, elveţianul a mai avut un internaţional tricolor sub comandă. Este vorba de Viorel Moldovan, care, în 1996, se afla la Grasshopper Zurich unde a avut două sezoane fabuloase, cu o medie a reuşitelor incredibilă.

În 51 de jocuri "Moldo-gol" a punctat de 44 de ori, fiind, în fiecare an, golgheterul campionatului. Bistriţeanul a vorbit întotdeauna elogios despre Gross, pe care îl consideră un antrenor capabil să realizee performanţe notabile, pentru că ştie să lucreze cu jucătorii sub toate aspectele şi să facă o pregătire ca la carte.

Nici Gross nu a uitat de elevul său de la Grasshopper, declarând, imediat după ce a fost instalat la Stuttgart, că speră să scoată din Ciprian un om de gol percutant, aşa cum era Viorel la campioana Elveţiei. Marica este un alt profil de vârf decât Moldovan, dar Gross e convins că şi el poate marca multe goluri.