„Grofii” din Parlament. Averile aleșilor UDMR

„Grofii” din Parlament. Averile aleșilor UDMR

Averea parlamentarilor este, de multe ori, supradimensionată în ochii opiniei publice sau minimalizată în disursurile acestora, pentru a nu fi percepuți drept niște parveniți.

Potrivit legii, demnitarii sunt obligați săși facă publice declarațiile de avere. Evenimentul zilei începe o serie de articole dedicate acestui subiect: averile parlamentarilor așa cum apar ele în documentele publice. Astăzi vorbim despre parlamentarii UDMR.

La alegerile din 2016 au intrat în Parlament mulți oameni noi, dar au rămas și din garda veche. La capitolul averi, aceștia nu pot bate adevărate legende ale uniunii precum Verestoy Attila, Frunda Gyorgy, Borbely Laszlo

Blonda din Oradea

Ne puteți urmări și pe Google News

UDMR nu se poate spune că „rupe gura târgului” cu averi fabuloase. În medie, s-ar putea spune că sunt chiar modești. Însă, există două vârfuri care au preluat obiceiurile predecesorilor lor și în ceea ce privește bogăția. Este vorba despre deputata Biro Rozalia, care-i urmează lui Gyorgy Frunda la președinția miniparlamentului UDMR, Consiliul Reprezentanților Unionali. Aceasta nu a dat meditații, dar are 7 case, niciuna mai mică de 81 de metri pătrați.

Pe lângă case, are și zece terenuri. La limuzine nu stă atât de bine, are doar două, o Toyota Lexus (2007) și un BMW X5 (2015). Toate acestea sunt în coproprietate cu soțul ei, Biro Barna. Blondei de la UDMR, deputată de Bihor, îi plac bijuteriile și antichitățile, dar și ceasurile. A dat peste 200 000 de lei pe obiecte prețioase. Are și câteva terenuri extravilane, dar nu foarte întinse. Venitul anual al ei este de 221.160 de lei pe an (salariu brut)

Urmașul lui Verestoy

István-Loránt ANTAL (foto) este asociat în șase SRL-uri, care au zeci de contracte cu primării și instituții ale statului. Are o casă în Cluj-Napoca, de 300 mp, și un apartament de 100 mp. Deține o colecție de ceasuri în valoare de 35 mii de euro și una de picturi de 15 mii euro. În conturi are 150 mii de euro. A acordat împrumuturi de 50 mii euro și un milion de lei. În declarația de avere apar venituri de 600 mii euro și un milion lei obținute, prin contract de mandat în 2012, de către Konzwald Zsuzsanna. Este parlamentar din martie 2018, după ce Verestoy Attila a murit.

Antal Istvan Lorant a ocupat poziţia a treia pe lista UDMR pentru Senat în Harghita la alegerile parlamentare din 2016. este membru UDMR din anul 2000 şi a ocupat mai multe funcţii în cadrul organizaţiei din Odorheiu Secuiesc, iar în perioada 2015- 2017 a fost preşedinte al Conferinţei Tineretului Maghiar din România, organizaţia de tineret a UDMR. Este fiul fostului deputat UDMR Antal Isvtan, care a fost prezent mai multe mandate în Parlamentul României. Are 37 de ani. A terminat Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, fără să fi obţinut licenţa, fiind însă licenţiat în economia comerţului, turismului şi serviciilor, la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Cluj Napoca.

Senatorii, plini de datorii, dar cu bani în cont

Parlamentar din 2008, Cseke Attila-Zoltan, lider de grup Senat, are soția consilier la Camera Deputaților, de unde a avut venituri de 67.971 lei. Are datorii la bănci de 88 mii lei, dar și conturi de 103 mii lei și 25 mii euro. Deține două autoturisme: Opel și Skoda. A fost ministru al Sănătății în Guvernul Boc II. Fejer laszlo-Odin este asociat cu 50% la societățile Carpatgraf SA, SA Laser DT SRL, și Perla Neagră SRL. Pe Laser DT SRL a obținut, pe 13 aprilie 2018, un contract de finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, 5,68 milioane de lei, iar pe Carpatgraf SA, de la același minister, trei luni mai târziu 5,79 mil. lei. Are în conturi 10 mii de euro și125 mii de lei, dar și o ipotecă de 600 de mii lei.

Între 2012 și 2016 a fost deputat, după care a devenit senator. CSÁSZÁR Károly Zsolt obține venituri doar din indemnizația de senator. DERZSI Ákos, a fost deputat în legislatura trecută. Prin Europrint SRL, unde este acționar, are un contract pentru tipărurea monitorului Oficial în valoare de 29.834 lei și încă două, de 81.394 lei, respectiv 12000 lei. Are în conturi 26.300 euro și 14 mii lei. LÁSZLÓ Attila este acționar la Paprika Radio SRL Cluj. Are două case în Cluj de 98 mp și 101 mp și una de vacanță de 80 mp în Mureș. Are trei motociclete, MZ, Yamaha și Honda, un ATV și un autoturism Renault Clio. NOVÁK Csaba-Zoltán are în cont doar 19 mii de lei, mai deține o garsonieră de 28 mp în Târgu Mureș și două autoturisme, Chevrolet din 2007 și Toyota din 2015. TÁNCZOS Barna, chestor al Senatului, este acționar la Cooperativa Agricolă BIOLACT din Odorheiu Secuiesc și la Green Farm SRL.

Are o casă, obținută prin donație, de 283 mp în Sâncrăieni, județul Harghita. T U R O S Lóránd, asociat la Full Security SRL Marghita și la Deazinpro Plus SRL din aceeași localitate. Prima societate are contracte, de peste un milion lei, de protecție și pază cu comuna Cherechi și UAT Săcuieni din Bihor. Are o casă de 404 mp în Satu Mare. A împrumutat pe Turos Boglarka cu 140 mii lei. A luat dividende de 190 mii lei de la Full Security SRL.

Deputații, vechi sau noi, mai modești

Niciunul dintre deputații UDMR nu reușește să se ridice la valoarea Rozaliei Biro, care este și șefa femeilor din uniune. Kelemen Hunor, urmașul lui Marko Bela la președinția UDMR, are doar 4 case. Toate mari, de peste o sută de metri pătrați. Este cunoscut ca fiind un mare iubitor de artă, dar tablourile lui nu sunt foarte valoroase. Doar 6000 de euro a dat pe operele unor artiști contemporani. Pe lângă indemnizația de parlamentar de 120.036 lei, el mai câștigă 102.600 de lei de la UDMR. Are două conturi în bănci, dar sumele nu sunt colosale: 38.272 lei și 101.977 lei.

Marton Arpad este un veteran al Parlamentului, neîncetat din 1990, de a prins și accent de București. Are două case, două mașini, un teren-toate modeste. Bijuterii nu are. SERES Dénes, chestor al Camerei Deputaţilor, are un apartament de 87 mp în Zalău și o casă de 264 mp în Meseșenii de jos. Deține un tractor U650 din 1996 și un autoturism Kadjar din 2017. SEBEST YÉN Csaba-István are o casă moștenită de 690 mp și un apartament de 49 mp în Odorheiu Secuiesc. Deține două autoturisme Volkwagen. Este asociat la Gazda Editura Cluj SRL. SZABÓ Ödön, proprietar al unei case în Carastelec, județul Sălaj și al unui apartament ăn Oradea, este acționar la Gubur Consult SRL Oradea. VASS Levente are două spații comerciale în Târgu Mureș, de 124, respectiv 150 mp, patru case îsumând 440 mp în același oraș și două în Sâgeorgiu de Mureș de 235, respectiv 238 mp.

A declarat că deține 49.000 lei, 40.3000 euro și 310.000 forinți, bani lichizi. Are un credit de 84.539 euro și altul de 270296 lei. Din chirii încasează 7200 lei și 20.700 euro. Primește ca alocație pentru copii 930 lei pe an din Ungaria și 250 lei pe lună din România. Fără casă, dar dă bani cu împrumut Din eșalonul deputaților și necunoscuți și fără averi face parte și Magyar Loránd-Bálint. Nu are casă, dar are un Audi vechi. Are un teren agricol și a împrumutat Cooperativa Agricolă Schontal Innovative cu 97.000 de lei, dar are datorii de 60.000 de lei.

Ambrus Izabella:

Case: Brașov, 42 mp; Harman, 120 mp. Mașini: autoturism Ford Terenuri: Hărman, 1000 mp.

Bijuterii: nu are

Venit anual: 120.036 salariu de deputat

Altele: 4 conturi de economii la ING Brașov de 10.233 lei, 23.679, 3.049, 41.269, 30.300.

Antal István János:

Case: 154 mp, Sătmărel, este coproprietar

Mașini: nu are

Terenuri: teren agricol în localitatea Sătmărel din județul Satu Mare, 8.000 mp

Bijuterii: nu are Venit anual: 122.712 salariu

Altele: a vândut o casă în valoare de 31.000 de euro, pe 22 februarie 2019

Apjok Norbert:

Case: nu are

Mașini: un Renault (an de fabricație 2006) și un Hyundai (2018)

Terenuri: 3 în Coltău de 5.000 mp, 1.375 mp și 4.480 unde este coproprietar mp

Bijuterii: nu are Venit anual: 133.380 salariu

Altele: Dividente la Transgaz S.A. (355,72 lei) și la Romgaz SA (1.861,27 lei)

Bende Sándor:

Case: 4 în case în Toplița aflate sub proprietate comună

Mașini: nu are Terenuri: 3 terenuri de câte 5.000 mp în Toplița (cotă parte ¼, ¼ și 2/4)

Bijuterii: nu are Venit anual: 125.376 salariu

Altele: cont de economii de 36.612 lei

Benedek Zakariás:

Case: 2 case în Sibiu la care este proprietate comună de 210 mp și 65 mp + încă o casă în jud. Harghita, 70 mp, proprietate comună

Mașini: Matiz din 2004 și Volkswagen Passat din 2018

Terenuri: 3 proprietăți comune de 360, 362 și 65 mp

Bijuterii: nu are Venit anual: 120.036 lei

Altele: nu are

Benko Erika:

Case: 2 case în Sfântu Gheorghe de 60 și 100 mp

Mașini: Volvo (2005, an de fabricație)

Terenuri: nu are Bijuterii: nu are Venit anual: 125.376 salariu

Altele: Conturi de economii la Raiffeisen în valoare de 18.000 de lei și de 400 de euro

Csép Éva Andrea:

Case: coproprietara unui apartament de 66,44 mp, în Târgu Mureș, cu soțul Csep Lazolo

Mașini: Volkswagen Sharan (2001) și Skoda (2013)

Terenuri: coproprietara unui teren de 321 mp Bijuterii: nu are

Venit anual: 122.712 de lei Altele: 3 conturi de economii în lei de 59.553, 308 și 4.467,29 lei. Mai deține un cont de 184,41 de forinți

Faragó Péter:

Case: o casă de 200 de mp

Mașini: 3 autoturisme. O Dacia din 1982 + 2 Audi din 2007 și 2008

Terenuri: un teren de 953 mp, în jud. Arad Bijuterii: nu are Venit anual: 122.712 de lei

Altele: cont de economii de 70.327 lei și alt cont de 18 euro