Până acum calculul măsurătorilor nu se putea realiza la standardele actuale datorită tehnologiei mai puţi avansate în acest domeniu, potrivit g4media.ro

O echipă de cercetători a publicat recent un studiu, în revista Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite (PNAS), realizat după ce au fost lansaţi pe orbită primii sateliţi Landsat cu ajutorul cărora au putut fotografia cu regularitate Groenlanda

 „Când privim asupra mai multor decenii, cel mai bine ar fi să luăm loc pe un scaun înainte să ne uităm la rezultate, pentru că este puţin înspăimântător să constatăm viteza la care se produc schimbările”, a precizat pentru AFP glaciologul francez Eric Rignot, de la Universitatea din California, coautor al studiului împreună cu colegi din California, Grenoble, Utrecht şi Copenhaga.

„Este o problemă care afectează toate regiunile Groenlandei, nu doar părţile mai calde, din Sud”.

Cercetătorii au creat un model pentru a ”merge pe firul timpului” şi a reconstrui în detalii felul în care arăta stratul de gheaţă din Groenlanda în anii 1970 şi 1980.

Puţinele date de care dispun pentru această perioadă (fotografii de rezoluţie medie realizate din satelit, fotografii aeriene, probe de zăpadă şi alte observaţii de pe teren) a permis rafinarea acestui model.

„Am adăugat o mică parte de istorie care nu a existat”, a adăugat Eric Rignot.

Potrivit rezultatelor, în anii 1970, Groenlanda a câştigat în medie 47 de gigatone de gheaţă anual (Gt/an), după care a pierdut un volum echivalent în anii 1980.

Începând cu anii 2000 şi mai ales din 2010 s-a înregistrat o accelerare lai puternică a topirii gheţarilor.

În prezent, gheaţa se topeşte de şase ori mai rapid decât în anii 1980, estimează cercetătorii. Gheţarii din Groenlanda, doar aceştia, au contribuit la creşterea nivelului apelor oceanelor cu 13,7 milimetri din 1972.

„Este o muncă excelentă, a unei echipe de cercetare bine stabilită, care utilizează metode noi pentru a extrage mai multe informaţii din datele disponibile”, a comentat Colin Summerhayes, din cadrul Scott Polar Research Institute, cu sediul în Cambridge, Marea Britanie.

 

Te-ar putea interesa și: