Conslierii Ministerului Sănătății au dedus, eronat și împotriva alarmelor date de restul statelor membre UE, că anul acesta va fi ca cei precendenți: feriți de epidemie de gripă. Așadar, în perioada în care trebuia să fie pus pe masa ministrului Sănătății un plan de conștientizare, Sorina Pintea nu a primit nimic. Când avertismentele că o nouă epidemie e pe cale să izbucnească în Europa s-au întețit, Pintea a cerut demararea campaniei. Tardiv și stângaci, angajații MS au pus presiune pe medicii de familie să își informeze pacienții, deși o astfel de strategie nu este dovedită ca fiind eficientă, în lipsa unei campanii desfășurate amplu, pe mai multe ramuri, în special în mass-media.
Persoanele care s-au vaccinat sunt cele „care au trecut la începutul sezonului rece, pe la spital”. Dovadă că vaccinarea s-a făcut doar în cazuri atent monitorizate medical sunt cifrele:
● 400.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 64 de ani
● 695.000 de vârstnici, peste 65 de ani
● 95.000 personal medical din spitale
● 3.500 de gravide
● 3.500 personal MAI și MApN.
În concluzie, aproximativ 10% din populație s-a imunizat împotriva gripei până la jumătatea lunii ianuarie. În acea perioadă, niciuna dintre marile lanțuri de farmacii nu aveau pe stoc vaccinuri anti-gripale, iar medicii de familie aveau atât de puține încât făceau triaj între pacienți pentru a oferi dozele celor cu risc mai mare.
Mai mult, pe lângă lipsa unei campanii de conștientizare a pericolelor la care se supune populația prin contactarea gripei și pentru recunoașterea simptomelor, a lipsit cu desăvârșire și o campanie de informare privind metodele clasice prin care bolile virale pot fi evitate. Toate acestea s-au realizat cu mai puțin de o lună de la declararea epidemiei de gripă, deci într-un timp mult prea tardiv. Primele decese provocate de complicațiile date de gripă erau deja anunțate.
Cum se feresc americanii de epidemii?
Dr. Michael Dereck, chirurg, a povestit pentru EVZ cum procedează marile centre medicale din SUA atunci când se lovesc de o epidemie. „Sunt măsuri elementare, care pot schimba total evoluția unei epidemii virale sau bacteriene. În spitalele noastre, de exemplu, medicul este considerat ca fiind principalul purtător și transmițător de boli. Pentru că el consultă, atinge și respiră lângă atât de mulți bolnavi, contagioși, zilnic. De aceea, regula de aur este ca personalul medical să nu intre niciodată în saloanele pacienților cu imunitatea scăzută sau în sălile de Terapie Intensivă cu halatele de medici pe ei. Halatele sunt purtătoare de microorganisme periculoase și principala sursă de contaminare a pacienților care au deja probleme de sănătate”, ne-a explicat medicul. „În caz de epidemie de gripă, această regulă ar trebui să fie respectată în toate centrele medicale. Apoi, oamenii de rând se pot feri de bolile virale folosind simple măști de protecție, iar în mijloacele de transport să folosească și mânuși obișnuite, evitând contactul cu obiectele contaminate”, a mai spus el.
Ministrul Sănătății a precizat ce măsuri s-au luat de la declararea epidemiei:
Citește mai departe ...
Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Alte articole din categoria: Social
Alte articole din categorie

VEȘTI BUNE pentru angajații din SĂNĂTATE. OUG 114, MODIFICATĂ de guvern

Bătrâni evacuați din azilul închis de autorități. Trăiau în cele mai mizere condiții
14,90Lei
14,90Lei
LASA UN COMENTARIU