Gripa porcină a ajuns în Europa

În ţara noastră bolnavii care prezintă semne de gripă vor fi internaţi, iar controalele la graniţă se intensifică. În Spania a fost confirmată prima contaminare.

Răspândirea rapidă în lume a cazurilor suspecte de gripă porcină a pus în alertă şi România. Oficialii Autorităţii Naţionale Sanitar- Veterinare şi Siguranţei Alimentelor (ANSVSA) au anunţat că vor face controale printre animalele vii, iar în opt puncte de fronieră se vor face inspecţii. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii pregăteşte infrastructura pentru a acţiona în cazul în care şi la noi vor apărea cazuri suspecte. În plus, toţi bolnavii care au semne de gripă vor fi obligatoriu internaţi în spital. Inspecţii la frontieră

„Vom asigura monitorizare 24 din 24 de ore pentru ca, în caz de alertă, să se poată interveni rapid, totodată vom face şi controale preventive pentru animalele vii”, a declarat ieri Marian Zlotea, preşedintele ANSVSA.

La frontieră, s-au înfiinţat opt puncte de inspecţie, acestea fiind la Otopeni, Constanţa Port Nord şi Sud, Sculeni, Albiţa, Halmeu, Siret, Stamora-Moraviţa. Oficialii Autorităţii au ţinut să precizeze că nu există niciun risc pentru cei care consumă carne de porc, deoarce virusul se transmite prin aer. „Mexicul nu a avut comerţ direct cu noi”, au mai explicat reprezentanţii ANSVSA.

Ministrul de interne, Dan Nica, a anunţat că toate punctele de trecere a frontierei vor fi supravegheate suplimentar, iar cetăţenii care intră şi ies din ţară vor primi fluturaşi prin care vor fi informaţi cu privire la simptomele gripei porcine şi modalităţi de acţiune în cazul în care intră în contact cu persoane suspecte de îmbolnăvire. Ministrul i-a convocat ieri pe toţi prefecţii pentru a le transmite măsurile pe care trebuie să le ia.

Dan Nica a mai declarat că după întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă s-a dispus ca MS să achiziţioneze aparatură medicală pentru ventilaţie, necesară în cazul apariţiei cazurilor de gripă porcină. În plus, secretarul de stat în MS Raed Arafat a cerut ca ambulanţele să fie dezinfectate după fiecare pacient. Medicii, în alertă

Pe de altă parte, bolnavii cu gripă de sezon vor fi internaţi, iar medicii de familie, cei din spitalele de boli infecţioase şi de urgenţă vor fi obligaţi să monitorizeze atent aceste cazuri. Dacă va fi nevoie, vor fi scoase din rezervă medicamente anti virale. „Orice persoană care prezintă semne de gripă şi care a călătorit, în ultima perioadă, în zonele afectate din SUA şi Mexic, trebuie să se prezinte la medic”, au transmis ieri membrii comitetului de coordonare al MS.

Cazurile suspecte care apar în acest moment trebuie tratate cu medicamente antivirale, cum sunt Tamiflu şi Relenza. „Există în stocul Ministerului Sănătăţii doze pentru 40.000 de persoane, iar producătorii vor fi contactaţi dacă vom avea nevoie de o cantitate mai mare”, susţine dr. Adrian Streinu Cercel. Pregătite pentru a face faţă cazurilor suspecte sunt Institutul „Matei Balş” şi Spitalul „Victor Babeş”, din Capitală. (Au contribuit Paul Barbu, Livia Cimpoeru) Măsuri de prevenţie a gripei porcine

Simptomele includ febra, durerile, secreţiile nazale, durerile în gât, greaţa, vărsăturile, diareea.

În cazul în care aveţi aceste simptome, este indicat să rămâneţi acasă şi să limitaţi contactul cu celelalte persoane.

Folosiţi şerveţele pentru tuse şi strănut şi aruncaţi-le în toaletă după ce le-aţi folosit.

Spălaţi-vă des pe mâini cu apă şi săpun, în special după ce tuşiţi şi strănutaţi. Soluţiile de curăţare pe bază de alcool sunt şi ele eficiente.

Evitaţi să vă atingeţi ochii, nasul, gura, pentru a împiedica răspândirea virusului.

Evitaţi contactul direct cu persoanele gripate, inclusiv strângerile de mână. Ocoliţi zonele aglomerate: metroul, mallurile, spitalele. Este de preferat să ajungeţi într-o unitate sanitară doar în caz de urgenţă. Sursa: CDC GRAPHIC NEWS

DEFICIENŢE

Aeroporturile, fără reguli de monitorizare Aeropoturile „Henri Coandă” (Otopeni - n.r.) şi „Aurel Vlaicu” (Băneasa) nu au luat, până la închiderea ediţiei, nicio măsură suplimentară pentru prevenirea infecţiilor cu gripă porcină, deşi autorităţile anunţaseră încă de duminică seara că au fost impuse unele reguli. „Noi am aplicat măsurile obişnuite, dar ce ţine de chestionare sau punct de inspecţie, nu ni s-a comunicat nimic”, a spus Iordache. Şi directorul aeroportului Băneasa, Ştefan Mladin, aştepta ieri după-amiază informaţii legate de măsurile de securitate.

SEMNAL DE ALARMĂ Vestul Europei, gata de carantină Paul Ciocoiu

Autorităţile de la Madrid au semnalat, ieri, primul caz de gripă porcină din Europa, depistată la un cetăţean spaniol proaspăt întors din Mexic. „S-a confirmat că testele de gripă porcină efectuate pe pacientul din oraşul Almensa au ieşit pozitive”, a declarat ministrul spaniol al sănătăţii, Trinidad Jimenez, adăugând că numărul persoanelor care prezintă simptome specifice bolii a crescut ieri la aproape 20.

Purtătorul confirmat al virusului este un tânăr în vârstă de 23 de ani care s-a întors, pe 22 aprilie, dintr-o călătorie efectuată în Mexic. Pe aeroportul din Madrid, de unde pornesc patru curse zilnice spre Mexico City, poliţiştii patrulează purtând măşti pe faţă, potrivit AFP.

Deşi acesta este singurul caz confirmat până în prezent pe vechiul continent, numărul persoanelor suspectate că ar fi contractat maladia creşte de la o zi la alta în diferite ţări europene. Aproximativ zece persoane au fost plasate sub observaţie în Danemarca şi Suedia, potrivit unor surse medicale care au subliniat că majoritatea pacienţilor au revenit recent din Mexic.

Autorităţile federale elveţiene au anunţat, la rândul lor, că cinci turişti care s-au deplasat, în cursul acestei luni, în statul nord-american s-au prezentat la medicul de familie după ce au acuzat simptome specifice bolii. În Marea Britanie, două persoane au fost spitalizate preventiv la câteva zile după ce s-au întors din Mexic. Ministrul francez al sănătăţii, Roselyne Bachelot, a confirmat ieri că nu există bolnavi de gripă porcină, cazurile suspecte dovedindu-se a fi forme simple de gripă, fără legătură cu epidemia din Mexic. UE se mobilizează

Comisarul european pentru sănătate, Androulla Vassiliou, a recomandat, ieri, cetăţenilor din spaţiul comunitar să evite deplasările în zonele afectate de gripa porcină, în special Mexicul şi anumite state americane.

În faţa situaţiei alarmante, miniştrii sănătăţii din ţările membre ale Uniunii Europene vor participa, probabil joi, la o reuniune extraordinară pentu a evalua ameninţarea reprezentată de gripa porcină, a anunţat preşedinţia cehă a UE.

Praga a cerut Comisiei Europene „să pregătească propuneri specifice pentru luarea unor eventuale măsuri” pentru a face faţă riscului unei pandemii, se arată în comunicat.

EFECTE Stare de urgenţă în SUA

Autorităţile de la Washington au decretat duminică „starea de urgenţă sanitară” din cauza riscului prezentat de gripa porcină. Directorul Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Richard Besser, a anunţat că 20 de cazuri de îmbolnăvire au fost depistate în Statele Unite şi a avertizat că autorităţile se aşteaptă la primele victime în rândul acestora. Opt dintre pacienţi sunt elevi care au făcut o excursie în Mexic. În consecinţă, americanii de rând au fost sfătuiţi să poarte măşti pe faţă pentru a împiedica răspândirea virusului. Autorităţile canadiene au anunţat, la rândul lor, că şase elevi care au fost în excursie în peninsula mexicană Yucatan prezintă simptome „moderate”.

FRICA DE CONTAMINARE

Capitala mexicană, un oraş-fantomă Cei aproape 20 de milioane de locuitori din capitala Mexico City au preferat să rămână în case ieri de teama gripei porcine, după ce autorităţile au anunţat că bilanţul victimelor a crescut la 149. Puţinele persoane care s-au încumetat să iasă pe străzile capitalei aveau pe faţă nelipsitele măşti chirurgicale de unică folosinţă, un mijloc elementar de protecţie. Farmaciile au fost efectiv luate cu asalt după anunţul izbucnirii epidemiei de gripă porcină în timp ce armata a decis distribuirea gratuită pe străzi a acestui tip de echipament medical, potrivit France Presse. Şcolile şi alte instituţii publice au fost închise din ordinul guvernului pentru a preveni răspândirea virusului. Primarul capitalei, Marcelo Ebrard, a subliniat că Mexico City se află „în stare de alertă maximă”.

Ministrul mexican al sănătăţii, Jose Angel Cordova, a anunţat că alte 400 de persoane suspectate că ar fi contractat virusul letal au fost spitalizate, dar a subliniat că majoritatea pacienţilor respectivi dau semne de însănătoşire. Alţi aproximativ 1.200 de mexicani sunt ţinuţi sub observaţie la domiciliu de către autorităţi. Un decret prezidenţial adoptat între timp permite autorităţilor sanitare să izoleze pacienţii suspectaţi de gripă porcină, să pătrundă în absolut orice imobil, să percheziţioneze pasageri şi să controleze bagaje şi mărfuri. Banca Mondială a anunţat că va acorda urgent Mexicului un credit de 25 de milioane de dolari, alte 180 de milioane urmând să fie deblocate ulterior. Mexicul are deja un fond de rezervă special de 450 de milioane de dolari.

SPAIMĂ. Mexicanii nu renunţă la mască de protecţie nici măcar în biserică

Alerte după izbucnirea epidemiei de febră porcină

Preşedintele mexican, Felipe Calderon, a dispus închiderea şcolilor din Mexico City, a interzis evenimentele publice şi a decretat starea de alertă, impunând zone de carantină după ce epidemia de febră porcină a ucis peste 100 de persoane

ISTORIC Pandemiile de gripă au răpus milioane de oameni Paul Ciocoiu

Gripa porcină care a făcut deja 103 victime în Mexic, un bilanţ ce riscă să crească de la zi la zi pe măsură ce diferite state anunţă tot mai multe cazuri suspecte, are „în mod clar un potenţial pandemic”, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP, care prezintă o cronologie a principalelor pandemii din ultimul secol.

Gripa s-a aflat în secolul XX la originea a trei epidemii majore. Între 1918 şi 1919, „gripa spaniolă” a făcut ravagii în rândul populaţiei mondiale, provocând moartea a nu mai puţin de 40 de milioane de persoane. Patru decenii mai târziu, între 1957 şi 1958, „gripa asiatică” a făcut 4 milioane de victime, pentru ca, după zece ani, „gripa Hong Kong” să decimeze circa 2 milioane de oameni.

Odată cu intrarea în secolul XXI, mai multe epidemii au izbucnit la nivel global, fără să provoace însă un număr atât de ridicat de victime. Epidemia de SARS (Sindromul Respirator Acut Sever), care a izbucnit în China în 2003, a afectat circa 8.000 de persoane, dintre care 800 au murit. Începând cu acelaşi an, tulpina H5N1 a virusului gripei aviare a provocat moartea a peste 250 de persoane, majoritatea victimelor fiind din Asia de Sud-Est.

La rândul lor, epidemiile anuale de gripă generează panică în rândul autorităţilor sanitare mondiale deoarece o bună parte a populaţiei este afectată de acest virus care suferă mutaţii rapide şi produce, în mod regulat, tulpini la care oamenii nu sunt imuni. Considerate o problemă de sănătate publică majoră, aceste epidemii antrenează anual între 3 şi 5 milioane de cazuri grave, dintre care între 250.000 şi 500.000 sunt fatale, dezvăluie OMS.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei a anunţat ieri că grupul farmaceutic Novartis a fost deja contactat pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului gripei porcine şi că eforturile în acest sens sunt în derulare.

AGRESIVITATE Virus cu risc major Mihaela Năftănăilă Virusul care cauzează gripa porcină este mai contagios în primele 5 zile de boală în cazul adulţilor şi în primele 10 zile la copii.

Cel care circulă acum în Mexic şi SUA este de tip A, cu tulpină H1N1. În cazul în care acesta se va mai combina şi cu alte virusuri care circulă în lume, ar putea rezulta un cocktail extrem de periculos.

Acest tip de virus, necunoscut sistemului imunitar uman, ar putea avea caracteristicile necesare pentru a declanşa o pandemie de gripă. „Este un virus cu o structură mai aparte şi există riscul să devină agresiv. Oamenii nu au mai venit în contact cu el, iar organismul nu are niciun fel de «amintire imună» despre acesta”, explică medicul infecţionist Emanoil Ceauşu, de la Institutul „Victor Babeş”, din Capitală. Virsul poate fi tratat cu ajutorul antiviralelor, cele mai eficiente fiind amantandina, rimantandina, oseltamivirul, zanamivirul. OMS caută reţeta vaccinului

Nu există încă un vaccin împotriva acestui tip de virus, dar în trei săptămâni, reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii vor transmite o reţetă. „De la transmitrea ei, produsul va fi gata în cel mult 6 luni”, spune medicul infecţionist Adrian Streinu Cercel.