Grindeanu vrea să zboare în Statele Unite, la toamnă

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, ieri, că se pregăteşte de o vizită guvernamentală oficială, în toamna acestui an, în Statele Unite ale Americii.

Până la deplasarea în SUA, premierul va efectua în aprilie vizite oficiale în Austria şi Italia, iar astăzi are loc la Piatra Neamţ o şedinţă comună a guvernelor României și Republicii Moldova.Foştii premieri Dacian Cioloş şi Victor Ponta au făcut câte două, respectiv trei vizite în SUA. Decizii din şedinţa de Guvern de ieri:

  • Programul de înnoire a Parcului auto dispune de 316,6 milioane lei de la buget, Rabla Plus - 110 milioane, „Casa Verde” - 109,3 milioane.
  • România își va prezenta candidatura pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), organism european care verifică medicamentele destinate uzului uman.
  • Noi prefecţi în Argeş (Dragnea Emilian) şi Vâlcea (Marin Florian)
  • România va dona Republicii Moldova 95 de microbuze destinate transportului elevilor
  • A fost abrogată HG 800/2016 privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România. Metodologia va fi stabilită prin ordin de ministru.