Grindeanu va înființa UNPR 2 și grupuri parlamentare dacă pierde Palatul Victoria - variantă de lucru

Premierul Sorin Grindeanu își pregătește, împreună cu fostul premier Victor Ponta, adeziunea la o nouă construcție politică menită să strângă, sub aceeași umbrelă, parlamentarii aflați în conflict cu propriile partide, este una dintre variantele care circulă în Parlament înainte de moțiunea de cenzură.

În situația în care va pierde funcția de prim-ministru, prin moțiunea de cenzură de miercuri, Grindeanu ia în calcul să se înscrie, alături de Victor Ponta, în partidul "PRO România", aflat în curs de înființare din punct de vedere juridic la Tribunalul București.

Partidul „patriotic” are deja 5 parlamentari: Sorin Cîmpeanu, Eugen Durbacă, Mircea Banias, Damian Florea și Daniel Constantin. Lor li s-ar putea mai putea adăuga parlamentarii Victor Ponta, Alfred Robert Simonis și Radu Adrian Pau.

Cu cel puțin 8 parlamentari la “start”, Grindeanu și Ponta plănuiesc, la toamnă, să își înființeze grupuri parlamentare în Camera Deputaților și în Senat și să încerce să devină o formațiune cu potențial de negociere în Parlament.

Strategia pe care mizează echipa Grindeanu – Ponta este să primească în partid parlamentarii care nu se mai regăsesc în propriile formațiuni, indiferent de culoarea politică și să se pregătească pentru alegerile europarlamentare din 2019 și alegerile prezidențiale din 2020.

  • Gabriela Firea, primarul Capitalei, a declarat luni la Antena 3: „Domnul Grindeanu ştie că nu mai poate să fie prim-ministru, dar doreşte împreună cu domnul Ponta să creeze acea masă critică prin care să plece împreună la formaţiunea politică pe care au creat-o şi domnul Daniel Constantin este deja în această formaţiune politică. Dar nu vor să meargă cu mâna goală, vor să meargă acolo cu o parte din PSD. Vor fi foarte dezamăgiţi, vor pleca ei şi poate doi-trei Jieni, nu întreg PSD sau jumătate. Aceasta e operaţiunea 'oameni pentru noul partid'”.

Dacă rămâne prim-ministru, Grindeanu are alt plan: să formeze cabinetul 2 și să preia conducerea PSD