Premierul Sorin Grindeanu l-a numit pe Mădălin Voicu în funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, informează news.ro. Fostul deputat PSD, este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani şi folosirea influenţei în dosarul "Fraudă la partida Romilor", alături de Nicolae Păun, un alt fost deputat.
Procurorii DNA susțin în acest caz că fondurile europene pentru două programe privind integrarea romilor ar fi fost folosite în alte scopuri decât cele declarate, inclusiv în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012.
Pe 26 noiembrie 2016, instanța a retrimis dosarul la DNA, pentru refacerea urmăririi penale.