Greva minerilor. Ministrul Anton a mediat Pacea de la Târgu Jiu, dar sistemul energetic rămâne în pragul colapsului

Greva minerilor. Ministrul Anton a mediat Pacea de la Târgu Jiu, dar sistemul energetic rămâne în pragul colapsului

Liderii sindicali de la Complexul Energetic Oltenia au fost de acord cu încetarea grevei spontane declaşate de mineri în urmă cu o săptămână, care dacă mai continua câteva zile putea afecta independenţa energetică a ţării.

Ministrul Energiei, Anton Anton, a fost ieri la Târgu Jiu unde a negociat cu sindicatele Complexului Energetic Oltenia (CEO) reluarea activităţii. După negocieri, CEO a anunţat că s-a ajuns la un acord privind acordarea unui spor de 585 lei net pentru muncitori, 409 pentru conducătorii de formaţii de lucru şi 292 pentru personalul de conducere. De asemenea, vor fi acordate vouchere de vacanţă, pentru toti salariaţii, în sumă de 1450 lei, începand cu 1 mai, şi încă 330 lei ca primă de Paşti. Administraţia s-a angajat să nu iniţieze niciun fel de măsuri în vederea aplicării de sancţiuni faţă de participanţii la grevă, în condiţiile recuperării timpului de lucru. Ministrul Anton a anunțat că el este un garant pentru cele convenite: „Îmi exprim speranța că, așa cum neau promis liderii sindicali din companie, astăzi (joi – n.red.), se va relua activitatea la CEO”.

CE Oltenia se confruntă de vinerea trecută cu o grevă a minerilor care a dus la sistarea activităţii în toate carierele de lignit. Minerii solicită majorarea salariilor şi vouchere de vacanţă. La începutul acestei săptămâni, conducerea societăţii arăta că stocurile de cărbune sunt suficiente pentru o săptămână. O primă întâlnire între autorităţi, reprezentanţii greviştilor şi conducerea CE Oltenia a avut loc la Bucureşti, în 14 ianuarie, Ministerul Energiei anunţând, ulterior, că minerii vor primi majorări salariale de 12%, însă numai după ce vor începe negocierile într-un cadru legal şi, respectiv, după reluarea programului de lucru în cariere. Cele câteva mii de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia care activează în cadrul unităţilor miniere au decis, însă, să continue greva cerând, în principal, creşterea salariilor cu 45% şi condiţii mai bune de lucru.

Atenţie, se închid grupuri!

Ne puteți urmări și pe Google News

Termocentrala Rovinari mai lucra ieri dimineață cu două grupuri, unul urmând a fi oprit în cursul zilei, iar celălalt astăzi. Un alt grup a fost oprit în noaptea de miercuri spre joi. Termocentrala Turceni lucra, potrivit ziarului gorjean Pandurul, cu un grup din patru, termocentrala de la Ișalnița cu ambele grupuri, dar mai avea cărbune pentru trei-patru zile, la termocentrala din Craiova era în funcţiune un grup din două, încercând să drămuiască lignitul pentru a nu lăsa orașul fără agent termic.

Premierul apelează la serviciile secrete

Viorica Dăncilă a spus ieri, în deschiderea şedinţei de guvern, că a mobilizat toate structurile de siguranță națională pentru a vedea dacă în spatele crizei din energie sunt alte interese: „Am solicitat în această dimineață tuturor structurilor de siguranță națională informații legate de această situație extrem de gravă și verificarea celor apărute în spațiul public privind achiziții de energie din alte țări la prețuri foarte mari, astfel încât să ne lămurim foarte clar dacă există vreo legătură între acest caz și dorința unora de a face speculații pe spatele românilor. Nimeni, absolut nimeni, nu se poate juca cu independența energetică a țării”.

Corpul de control al primministrului desfăşoară, începând de ieri, un control la CEO. Potrivit unui comunicat al Guvernului, obiectivele controlului constau în „verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă, modului de stabilire şi acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societăţii CEO, respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă la nivelul acestei entităţi, exploatarea resurselor minerale şi constituirea stocurilor, realizarea programelor anuale de investiţii şi dezvoltare”.

 

Probleme şi la Hunedoara

Stocurile de cărbune de la termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) ajung pentru maximum două zile, motiv pentru care din cele cinci grupuri energetice ale producătorului de curent este folosit doar unul, a declarat, ieri, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara”, Cristian Iştoc. „Funcţionăm la un minim tehnic pentru că nu avem stocuri de cărbune ca să putem porni toate capacităţile de producţie ale energiei electrice. Stocul de cărbune ajunge pentru două zile. Practic, tot cărbunele care se extrage într-o zi din Valea Jiului se foloseşte imediat, completat cu cărbune pe care îl aducem din import”, a spus liderul sindical.

Cel mai rău scenariu n-a fost luat în calcul

Hidroelectrica nu poate suplini din producţia proprie o eventuală închidere totală a Complexului Energetic Oltenia, din cauza debitelor foarte scăzute ale râurilor, a declarat, ieri, Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica. Întrebat dacă există riscul să se ajungă într-o situaţie de criză, oficialul Hidroelectrica a arătat că, momentan, nu se pune această problemă, întrucât se poate importa energie suficientă. „Însă totul depinde de ce se întâmplă la Complexul Oltenia. Scenariul de producţie zero nu l-a luat nimeni în calcul. Din fericire, prognozele arată că în următoarea perioadă debitele vor fi în creştere. Însă vom vedea, pentru că, de multe ori, prognozele nu s-au adeverit”, a mai spus Badea. Ieri la ora 10:45, CEO producea 1.615 MW, adică 21,95% din producţia totală de energie a ţării.

 

Vocea politicienilor

Dan Vîlceanu, preşedintele PNL Gorj: „Îi cer premierului să abroge ordonanţa care impune taxa de 2% pe cifra de afaceri pentru companiile din energie! Dacă nu abrogă taxa şi nu tratează minerii cu respect, pune în pericol sistemul energetic naţional, iar asta este o problemă de siguranţă naţională care poate atrage repercusiuni legale. Am demonstrat că aceşti bani ar putea acoperi suma de 400 de lei pe lună pentru fiecare salariat. Salariaţii din CE Oltenia vor o creştere de 1.000 de lei net şi vouchere de vacanţă, iar până acum s-au oferit 700 de lei brut”.

Traian Băsescu, senator PMP:Doamna Dăncilă anunţă poporul că a cerut să fie informată asupra stocurilor de cărbune aflate la Complexul Energetic Oltenia. Ce ridicol...despre stocuri doamna premier trebuia să se informeze în septembrie şi octombrie 2018”. Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „Ce nu a spus nimeni este că, dacă OUG 114/2018 nu introducea taxa de 2% pe cifra de afaceri (aproximativ 65 milioane lei impact anual pentru CEO), salariile puteau fi mărite cu peste 20%, în condiţiile în care fondul total de salarii al CEO este de aproximativ 700 milioane de lei anual”.

 

Dezastrul din sistemul energetic

Gabriel Dumitrașcu, fost președinte al Consiliului de Supraveghere din CEO, a scris pe Facebook că prețul energiei electrice pentru ziua următoare a crescut în ultimii patru ani de la 140 la 600 lei/MWh. El a postat şi lista grupurilor energetice oprite de la începutul anului până miercuri, ca rezultat al “lipsei de investiții din ultimii ani în sectorul energetic, dar mai ales al lipsei de viziune, profesionalism, înțelegere și soluții din partea celor ce au alterat politic profesionalismul din Ministerul Energiei”:

- 3 grupuri Turceni-CE Oltenia

- 2 grupuri Rovinari-CE Oltenia

- 1 grup Ișalnița-CE Oltenia

- 1 grup Porțile de Fier-Hidroelectrica

- 1 grup Iernut-Romgaz

- 1 grup Paroșeni-CE Hunedoara

- 1 grup Mintia-CE Hunedoara

- 1 grup București Vest-ELCEN