Premierul australian Julia Gillard a cerut încheierea acţiunii de protest, în care compania Qantas şi-a menţinut la sol toate zborurile internaţionale şi pe cele interne, relatează BBC.
Potrivit datelor furnizate de Qantas, 68.000 de pasageri au fost afectaţi de această grevă, fiind vorba despre 108 avioane în 22 de oraşe din întreaga lume. Linia aeriană a anunţat că va demite toţi angajaţi implicaţi în acţiunile de amploare, după luni întregi de greve repetate. Dar sindicatul piloţilor a ameninţat că, în acest caz, va acţiona în judecată compania. Tentative de rezolvare a conflictului
Prim-ministrul spune că guvernul a aplicat regulile Fair Work Australia, de "arbitraj industrial", în încercarea de a întoarce piloţii înapoi la muncă. Ea s-a declarat îngrijorată de pagubele produse economiei naţionale. "Cred că australienii vor să vadă aceste dispute terminate. Şi eu vreau ca aceste dispute să se încheie cât mai curând şi am acţionat pentru a nu se ajunge la arbitraj industrial", a declarat Julia Gillard.
Printre pasagerii ale căror zboruri au fost anulate s-au aflat şi 17 lideri din întreaga lume care au participat la summitul Commonwealth din Perth, dar aceştia au găsit curse alternative, a precizat premierul. Pierderi de milioane de dolari
Compania aeriană, cea de-a 10 ca mărime din lume, a fost afectată de o serie de greve şi alte acţiuni industriale, care au costat-o, spune conducerea, în jur de 16 milioane de dolari americani pe săptămână. Piloţii au avut negocieri cu angajatorii pe tema salariilor, condiţiilor de muncă şi angajarea unor străini, în principal din Asia, în detrimentul profesioniştilor locali, dar nu au apelat la grevă până acum, spre deosbire de alţi angajaţi de la sol, ingineri şi muncitori.