Grevă la aeroport. Zeci de zboruri au fost anulate

Grevă la aeroport. Zeci de zboruri au fost anulate

O grevă a provocat haosul pe aeroportul din Amsterdam. Peste 60 de zboruri au fost afectate.

Peste 60 de zboruri au fost anulate sau întârziate, luni, la aeroportul Schiphol din Amsterdam.

Motivul: o grevă a personalului  de la sol al operatorului aerian KLM.  Angajații sunt nemulțumiți de condițiile de muncă și de nivelul remuneraţiei.

Asociaţia sindicală FNV a anunţat că operatorul aerian nu a reacţionat şi că o a doua grevă va avea loc la aceleaşi ore, miercuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Nu am auzit nimic din partea KLM. În consecinţă, vom continua cu nou acţiuni greviste”, a declarat liderul FNV răspunzător de industria aeriană, Jan van den Brink, potrivit B1.

Discuţiile dintre părţi referitoare la un nou acord colectiv au început în luna mai, sindicatele cerând o majorare salarială de 8% pe parcursul a doi ani, precum şi creşterea numărului de angajaţi cu normă întreagă şi un program de lucru mai bun.