Lider PSD, vizat de DNA. Se cere încuviințarea urmăririi penale. Când i se va decide soarta

Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, ar putea intra în procedura de urmărire penală, iar cererea de încuviințare a procedurii va fi dezbătură de Biroul Permanent al senatului în prima zi a săptămânii viitoare.

Surse din cadrul Senatului au declarat pentru portalul www.g4media.ro că Biroul Permanent a fost convocat pentru luni, de la ora 16. 

DNA a solicitat începerea procedurii de urmărire penală împotriva fostului ministru, acesta fiind acuzat că abuz în serviciu. 

Acuzația e legată de presupusa angajare fictivă a unui consilier în perioada în care Florian Bodog era ministru.

Ca atare, Biroul Permanent va înainta cererea DNA către Comisia Juridică de la Senat. Aceasta va întocmi un raport, după ce va studia documentele primite de la Direcția Națională Anticorupție. 

Ridicarea imunității fostului ministru al Sănătății va fi decisă numai în urma votului secret, în plenul Senatului. 

La rândul său, Florian Bodog a respins acuzațiile, declarând pentru Agerpres că niciunul dintre consilerii săi nu a fost în situația incriminată de DNA, adică angajat fictiv. 

Conform celor susținute de DNA, citate ca atare de www.g4media.ro, ”în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018 demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară”.