Gregorian Bivolaru cere să ”se facă dreptate”

Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru a rugat-o pe judecătoarea de la Tribunalul din Sibiu, să-i accepte cererea de redeschidere a procesului său, în care a fost condamnat la şase ani de închisoare, pentru act sexual cu minor, repetând că este nevinovat şi că vrea să i se facă dreptate, transmite Agerpres.

Avocaţii tuturor părţilor din acest dosar de la Sibiu au cerut redeschiderea procesului lui Gregorian Bivolaru, motivând că acesta este prezent, poate vorbi direct cu judecătorul şi se poate apăra mai bine. Singurul care se opune redeschiderii procesului lui Bivolaru, este procurorul din acest caz, care a spus că liderul spiritual MISA putea să renunţe la azilul în Suedia şi să vină în România, la proces, să se apere şi că niciun membru MISA din ţara noastră nu a fost persecutat politic.  Mai mult, Gregorian Bivolaru a cerut clemență instanței și a solicitat să i se facă dreptate. 

"Consider că este necesar să mi se facă dreptate. Eu am dorit să particip în comisia rogatorie la procesul care s-a desfăşurat la Înalta Curte şi în mod cu totul straniu pentru mine, această cerere nu a fost urmată de audierea mea. (...) eu nu eram vinovat şi am o mulţime de dovezi în această direcţie şi această condamnare a fost un şoc teribil, după ce, în prealabil două instanţe au constatat că situaţia în acest dosar este cu totul alta şi (...) am fost achitat. Aceste aspecte sunt stranii (...) m-au făcut să consider că nu m-am bucurat de un proces echitabil în această ţară, tocmai de aceea vă rog, vă implor, să luaţi în consideraţie aceste fapte care sunt evidente, să dispuneţi totuşi să mi se facă dreptate în sensul de a exista posibilitatea ca acest dosar să fie redeschis. (...) Să se facă dreptate dincolo de aparenţe", a spus Gregorian Bivolaru. 

Gregorian Bivolaru doreşte redeschiderea procesului său penal, la Sibiu, după ce a fost achitat aici şi la Alba-Iulia, dar condamnat în 2013, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la şase ani de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori. Decizia este definitivă.