Grecia i-a refuzat lui Vladimir Putin o vizită pe Muntele Athos

Autorităţile elene i-au refuzat preşedintelui ales al Rusiei, Vladimir Putin, permisiunea de a vizita Sfântul Munte Athos în Săptămâna Mare, informează Region. ru, care citează agenţia elenă Romfea.

Potrivit sursei citate, Vladimir Putin intenţiona să meargă două zile la Mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon şi la Mănăstirea Vatoped, la aceasta din urmă pentru a-l vizita pe stareţul Efrem, recent eliberat din închisoare după trei luni de arest preventiv.

Refuzul cererii liderului forte al Rusiei a fost explicat de autorităţile elene prin faptul că instituţiile au vacanţă de Sărbătorile Pascale şi în consecinţă nu pot organiza vizita premierului rus.

Potrivit agenţiei elene, Kremlinul şi-a manifestat „marea dezamăgire” faţă de acest refuz neaşteptat din partea autorităţilor Greciei. Părintele Efrem, unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi duhovnici din Sfântul Munte Athos, care s-a aflat în arest preventiv de la sfârşitul lunii decembrie în închisoarea Korydallo din capitala elenă, a fost eliberat vineri după trei luni de detenţie, în urma unei decizii a Consiliului Curţii de Apel din Atena, care a decis punerea sa în libertate condiţionată. El fusese arestat sub acuzaţia de comiterea unor ilegalităţi într-o afacere de schimb de terenuri între mânăstire şi stat, care ar fi adus prejudicii statului grec, potrivit Agerpres.

Arestarea în ajunul Crăciunului a stareţului Mânăstirii Vatoped, considerată un vârf al spiritualităţii monahale ortodoxe, a provocat multă îngrijorare şi nedumerire şi a ridicat mai multe semne de întrebare în lumea creştin-ortodoxă, mai mulţi ierarhi din Grecia, Rusia, Bulgaria, România luând atitudine faţă de gestul autorităţilor elene.