Grecia condamnă „fanteziile imperiale” ale Turciei

Grecia condamnă „fanteziile imperiale” ale Turciei

Președintele Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, a declarat duminica aceasta că operațiunile militare ale Turciei din nordul Siriei constituie „fantezii imperiale periculoase” și a avertizat că Uniunea Europeană nu va tolera încălcările dreptului internațional.

Vorbind în cadrul unei ceremonii care a marcat aniversarea bătăliei navale de la Lepanto, care a avut loc  în orașul Nafpaktos, Pavlopoulos a subliniat faptul că UE nu va tolera acțiunile arbitrare ale guvernului de la Ankara și încălcările dreptului internațional care subminează pacea și stabilitatea în regiunea Orientului Mijlociu.

Adresându-se marilor puteri, președintele Greciei a declarat că situațiile critice internaționale - cum ar fi cele care apar în prezent - distrug democrația și marginalizează oamenii și drepturile fundamentale ale omului.

UE, în special - datorită rolului său global în apărarea principiilor și valorilor păcii, democrației, justiției și drepturilor omului - trebuie să fie pregătită să intervină în orice moment, prompt și eficient, pentru a asigura respectarea deplină a tratatelor internaționalelor și dreptului european, a adăugat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a avertizat că „fanteziile imperiale” periculoase ale Turciei, vor primi răspunsul adecvat și, de asemenea,  că Turcia subminează orice perspectivă a unor evoluții favorabile în calea Turciei către aderarea la UE și a relațiilor acesteia cu Occidentul.