Autovehiculul în care se aflau 12 persoane care plecau la muncă în străinătate a derapat într-o curbă, în condiţii unui carosabil umed și s-a răsturnat. Ocupanții au reuşit să se evacueze singuri din microbuzul răsturnat.

Echipajele medicale care au evaluat răniţii au constatat că aceştia au suferit doar leziuni mici şi excoriaţii şi că toţi au refuzat transportul la spital.

Primăria comunei Teaca, pe raza căreia s-a produs accidentul, a pus la dispoziţie un mijloc de transport pentru a-i duce pe cei implicaţi în accident la sediul instituţiei, până va veni un alt autoturism să îi preia, însă aceştia au refuzat şi acest ajutor.

Primarul din Teaca, Iustian Muntean, a declarat că persoanele din microbuz erau din judeţul Bacău şi se duceau să muncească în Anglia şi că mijlocul lor de transport a fost înlocuit în scurt timp cu un altul, astfel că toţi şi-au continuat călătoria, anunță Agerpres.

Te-ar putea interesa și: