Grâul, aproape singura recoltă neafectată de secetă

Grâul, aproape singura recoltă neafectată de secetă

Deoarece se cultivă toamna, și a fost recoltat înainte ca seceta să își facă puternic resimțit efectul, grâul este una din puținele culturi neafectată de arșița din ultima vreme.

 Anul acesta s-a obținut chiar o recoltă mai bună decât în 2014. „Pentru că s-a încheiat campania de recoltat la culturile însămânţate în toamna lui 2014 din fericire, acestea nu au avut pierderi foarte mari. Dimpotrivă. Dacă în 2014 cultura medie la hectar a fost de 3,64 tone, în anul 2015 a fost de 3,68 de tone de grâu”, a spus, ieri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. În schimb, la orz, rapiță, floarea soarelui și porumb culturile au fost puternic afectate.

Ieri a avut loc la Ministerul Agriculturii o întâlnire între reprezentanții ministeriali și cei ai fermierilor pentru evaluarea pagubelor secetei și găsirea de soluții pentru agricultorii puternic afectați de secetă. În aceste sens, până la finele lunii august, fermierii vor primi adeverințele pe baza cărora vor putea acorda credite necesare pentru campania de toamnă, a dat asigurări Constantin. Ministrul a spus și că până pe 16 octombrie ar putea fi plătit avansul pentru plata la suprafață, care se cuvine din par tea Comisiei Europene. Potrivit lui Constantin, despăgubirile pentru fermierii mari și mici vor fi acordate diferențiat.

Ne puteți urmări și pe Google News