Grădiniță, la etajul unei cârciumi dintr-un sat sucevean

În satul Hreațca din județul Suceava, preșcolarii merg la grădiniță în aceeași clădire în care funcționează cârciuma din sat. Cei 12 copii din satul sucevea împart clădirea, dar și toaleta din curte cu sătenii care frecventează barul.

Clădirea în care merg la grădiniță copiii din Hreaţca, comuna Vultureşti, nu numai că-i găzduiește pe cheflii satului, dar este și una insalubră, care necesită renovări urgente. Clădirea nu are apă curentă și nici toaletă, holul ţinând loc de grup sanitar, acolo fiind amplasate o găleată și un lighean.

La parterul clădirii funcționează un magazin mixt și un ”cafe-bar”, la etaj învață 12 copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, iar până în această toamnă, aici au învățat și elevi de clase primare.

Grădinița de aici este arondată școlii din Pleșești, sat situat la aproximativ patru kilometri de Hreațca.

Potrivit Monitorul de Suceava, clădirea a fost construită în 1976 și aparţine firmei Federalcoop, care i-a închiriat parterul proprietarului unui bar, iar etajul, şcolii din comuna Pleşeşti, pentru suma lunară de 420 de lei.

Educatoarea celor 12 copii spune că nu a avut incidente legate de faptul că minorii învaţă la birt, însă recunoaşte că situaţia nu este una ideală. “La început am fost dezamăgită când am văzut care sunt condiţiile de aici, după care am învăţat să fac faţă situaţiei”, spune aceasta. Cât despre influența negativă pe care ar putea-o avea prezența clienților barului în apropierea preșcolarilor, ea consideră că  aceștia ”învaţă şi de acasă şi de la mine că nu aşa este normal, eu zic că învaţă să facă diferenţe şi discutând cu ei”.

Părinții acceptă cu aceeași resemnare situația. “Dacă nu sunt alte condiţii, ce să facem? Nu avem condiţii de transport pentru Pleşeşti. Şă se ducă de la 7 la Pleşeşti?”, spun câteva mămici.

“E clar că nu e corect ce se întâmplă acolo, ţinând cont de toate principiile psihopedagogice. E aproape de neconceput ca şcoala să funcţioneze în comun cu magazinul mixt sau cu locul unde se mai bea şi câte un rachiu şi, mai ales, să aibă şi wc-ul comun”, spune primarul din Hreațca, Mihai Grădinariu.

Acesta a mai menţionat că “e vorba ca în octombrie să primim un nou microbuz şcolar, pentru că cel vechi nu mai face faţă, şi i-am putea aduce la şcoala din centru şi pe cei mici. Chiar dacă e greu să-i facem navetişti de la o vârstă atât de fragedă, tot ar fi mai bine să-i aducem la Pleşeşti, unde se desfăşoară o activitate educaţională decentă”.