Un nou tip de pantofi destinaţi bolnavilor de Alzheimer va fi disponibil, în curând, în întreaga lume. Aceştia au incorporat un dispozitiv de tipul GPS, menit să îi localizeze pe posesori. Astfel, vor fi evitate cazurile în care bătrâni cu această boală dispar fără urmă.
Potrivit datelor deţinute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 26 de milioane de bolnavi de Alzheimer sunt înregistraţi în întreaga lume şi se aşteaptă ca, până în 2050, numărul acestora să ajungă la 106 milioane.
În afară de faptul că salvează vieţi şi aduce linişte atât pacienţilor, cât şi membrilor famillilor acestora, noua invenţie va economisi miliarde de dolari din bugetele guvernelor, bani care în mod curent se cheltuiau cu cercetarea şi cu operaţiunile de salvare, sunt de părere specialiştii.
Pantoful cu cip este ultima inovaţie în domeniul cercetării bolii Alzheimer şi survine locuinţelor cu senzori şi cutiilor de medicamente care le reamintesc bolnavilor că este vremea să îşi ia medicaţia.
Potrivit creatorilor acestui dispozitiv, realizarea majoră constă în aceea că, prin utilizarea lui, bolnavii de Alzheimer vor avea mai multă independenţă, iar în cazul în care boala nu este în stadiu avansat, vor putea locui singuri.
În ciuda aspectelor sale pozitive, au existat voci care au subliniat necesitatea consimţământului utilizatorului, dar şi problema îngrădirii libertăţii de mişcare a persoanei.
"Atâta timp cât oamenii cu diferite forme de demnţă sunt implicaţi în acte care presupun luarea deciziei, orice dispozitiv care este destinat siguranţei şi îmbunătăţirii vieţii sale este lăudabil", a declarat pentru CNN Gayle Willis, membră a Societăţii pentru Alzheimer din Marea Britanie.