Un gorjean i-a tăiat gâtul unui taximetrist din Timișoara. „Am vrut să văd cum e să omori un om”

Un gorjean i-a tăiat gâtul unui taximetrist din Timișoara. „Am vrut să văd cum e să omori un om”

Scene halucinante în noaptea de sâmbătă spre duminicpă la Timișoara. Un tânăr de 22 de ani a premeditat o crimă care, din fericire, nu i-a reușit. El a înjunghiat grav un taximetrist pe care l-a ales la întâmplate, pe stradă. A vrut să îl omoare doar ca să se distreze.

Alexandru Gabriel Vâlsan, din Mătăsari, Gorj, a ales, în zona centrală a Timișoarei, un taximnetru de la compania Tudo, s-a urcat și i-a comandat șoferului să-l ducă în „Prințul Turcesc”.

Când mașina a ajuns pe strada Andrei Șaguna, tânărul i-a cerut șoferului să tragă puțin pe dreapta. Aflat pe bancheta din spate, gorjeanul a scos un cuțit, ceva mai mare decât un briceag, și l-a înjunghiat pe șofer în gât și în spate. A vrut să îi taie beregata, dar nu a reușit, șoferul, cu numai doi ani mai mare, reușind, cumva, să riposteze. În ultimă instanță, gorjeanul a smuls tableta șoferului grav rănit și plin de sânge, și a fugit. Cu ultimele puteri, taximetristul a reușit să își alerteze colegii. El a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Județean din Timișoara, unde a fost operat de urgență. Potrivit medicilor, rana de la gât a fost cu adevărat serioasă, însă duminică pacientul era deja stabil și se putea mișca singur. El va mai rămâne internat câteva zile. Cazul a fost preluat de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Tânărul agresor a fost reținut pentru 24 de ore, iar duminică a fost prezentat instanței cu propunere de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tâlhărie.

Ne puteți urmări și pe Google News