Liberalii şi-au declarat angajamentul pentru sprijinirea luptei împotriva corupţiei, prin modificarea legislaţiei electorale şi a procedurilor parlamentare, a afirmat co- președintele PNL, Alina Gorghiu, urmare a întâlnirii pe care reprezentanți ai partidului au avut-o cu asistentul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland.
În cursul întrevederii, Victoria Nuland a ”reiterat angajamentul ferm al PNL faţă de statul de drept, consolidarea instituţiilor democratice, buna guvernare şi combaterea corupţiei”, a afirmat Alina Gorghiu, într-un comunicat de presă.
”Cu ocazia acestor discuţii, am susţinut întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA, care să se materializeze prin extinderea colaborării nu doar în planul securităţii, ci şi în plan economic, comercial şi cultural. Suntem conştienţi că lărgirea domeniilor de colaborare depinde în mare parte de rezolvarea problemelor de integritate şi de corupţie, iar PNL este determinat să contribuie efectiv la soluţii care să consolideze democraţia şi statul de drept”, a afirmat Gorghiu.
Liderul PNL menţionează că ”Partidul Naţional Liberal va veghea, ca şi până acum, ca legislaţia anticorupţie să fie respectată, pentru a nu se mai repeta episoade similare legii amnistiei şi graţierii. Cu atât mai mult cu cât ştim că sunt depuse două iniţiative legislative pe această temă, le vom solicita colegilor din celelalte formaţiuni politice respingerea lor în Parlament în cel mai scurt timp”, menţionează Gorghiu.
De asemenea, ea a mai spus că s-a discutat despre ” reforma clasei politice, care trebuie să pornească de la regândirea sistemului de finanţare a partidelor în alegeri, pentru a combate corupţia”.
”Clasa politică trebuie să redevină responsabilă în relaţia cu celelalte instituţii ale statului. Din această perspectivă, este necesară adoptarea propunerii legislative iniţiate anul trecut de către PNL, care urgentează toate procedurile parlamentare prin care se răspunde solicitărilor Justiţiei privind arestarea preventivă sau începerea urmăririi penale a senatorilor şi deputaţilor”, se mai arată în comunicat.