Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunțat, marți, că partidul pe care îl conduce va susţine, în programul de guvernare, ideea măriri numărului de ore pe norma didactică, cea mai mică din Uniunea Europeană, astfel încât să crească şi salariile dascălilor.
Liderul ilberalilor a precizat că programul de guvernare al PNL cuprinde 10 domenii importante, cu proiecte concrete.
”Am vrut să transmitem un alt model de guvernare, un proiect de ţară care să aibă la bază reconstrucţia României, reechilibrarea relaţiei dintre cetăţean şi stat, pentru că, din păcate, acum, statul este favorizat iar cetăţeanul este prejudiciat şi abuzat de foarte multe ori”, a spus Gorghiu.
Co-președintele PNL a adăugat că în domeniul sănătăţii sunt incluse măsuri precum Casa Medicului, cele opt spitale regionale şi dublarea în patru ani a salariilor medicilor.
În privinţa educaţiei, Gorghiu a menţionat că este nevoie de reevaluarea cadrelor didactice din România.
”Aici s-ar putea să nasc uşoare controverse în spaţiul public. (...) Poate este nevoie să punem în dezbatere publică ideea de mărire a numărului de ore pe norma didactică, care este în România cea mai mică din Uniunea Europeană, la 18 ore. Dacă mărim această normă, putem să mărim şi salariile profesorilor, pe cale de consecinţă”, a precizat Alina Gorghiu.
Programul de guvernare al PNL prezintă şi un alt mod de gândire privind ajutoarele sociale, a mai spus Alina Gorghiu, menţionând că, în România, ajutoarele sociale sunt folosite pentru persoane care sunt dependente de stat.
”PSD are nevoie de acest mod de a face politică în România, de a crea dependenţă, prin ajutoarele sociale date, noi credem că cine se duce în curtea primăriei cu Mercedes-ul nu are de ce să ia ajutor social”, a explicat Gorghiu.