Liderul PNL Alina Gorghiu a anunţat, azi, că formaţiunea sa va ataca la Curtea Constituţională Legea de respingere a Ordonanţei 55 privind migraţia aleşilor locali dacă actul normativ va trece şi de Senat în forma PSD, fără reglementarea efectelor şi fără ca traseiştii să-şi piardă mandatele.
„Un subiect extrem de neplăcut pentru partea de procedură parlamentară şi pentru bunul mers în administraţia publică este OUG 55, dată de Guvernul Ponta, care s-a dezbătut azi în plenul Camerei, ca primă Cameră sesizată. În opinia PNL, este realmente o golănie politică ce s-a întâmplat azi în plen”, a spus Gorghiu.
Ea a menţionat că, prin amendamentele pe care PSD le-a făcut la acest act normativ, nu se respectă voinţa electoratului la urne, din momentul 2012, şi, totodată, se încalcă „în mod flagrant” o decizie a Curţii Constituţionale.
„Nu ştiu de câte ori trebuie să mai cer public PSD să aibă decenţa politică să respecte o decizie a Curţii şi să nu pervertească voinţa electoratului la urne. O fac încă o dată”, a spus Gorghiu.
Ea a arătat că PNL va face tot posibilul în Senat ca Legea de respingere să reglementeze şi efectele acestei OUG prin care PSD a „legiferat traseismul politic”, iar traseiştii să-şi piardă mandatele.
„În cazul în care, la Senat, PSD va reuşi să-şi impună votul şi să lase legea în forma aceasta, anume în forma în care e legiferat traseismul politic, o vom ataca la Curte şi de pe acum vă spun soluţia: nu are cum Curtea să nu constate că nu a fost respectată decizia anterioară", a spus Gorghiu.