Editura Evenimentul si Capital

RĂZBOI la VÂRF în PNL. Cine îi CLATINĂ SCAUNUL lui Orban. „Ne trebuie un PREȘEDINTE mult mai VOCAL şi mai ARTICULAT”

Autor: | | 3 Comentarii | 5083 Vizualizari

Senatorul liberal Alina Gorghiu a declarat joi, la Timişoara, că PNL a „arătat slăbiciune" atunci când a ezitat cu privire la adoptarea Codului administrativ, atacat la Curtea Constituţională, punctând că partidul trebuie să aibă "un preşedinte mult mai vocal şi mai articulat ca şi până acum".

„În principiu, cred că sesizarea se va judeca în toamnă, nu ştiu care va fi soluţia, dar trebuie să ne asumăm faptul că PNL a fost cam nehotărât în abordarea strategiei pe Codul administrativ, iar acest lucru ne-a costat; a arătat slăbiciune în spaţiul public. Opinia mea este că, dacă aveam o linie foarte clară stabilită de la început şi urmată tot timpul faţă de această lege importantă, cred eu pentru toată administraţia din România, lucrurile ar fi stat altfel. Da, a fost o ezitare. Da, va trebui să discutăm asta în forurile de conducere ale partidului pentru a nu repeta acest moment", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Alina Gorghiu, informează Agerpres.

Senatoarea a adăugat că în acest moment nu se pune problema organizării unui congres în PNL. Totodată, a punctat că partidul are nevoie de un preşedinte mai vocal şi mai articulat.

„Sunt unul dintre oamenii care şi-a spus punctul de vedere, nu întotdeauna suprapus peste cel al preşedintelui partidului, dar asta nu înseamnă că PNL nu are alte priorităţi decât congresul. PNL, în momentul acesta, trebuie să deruleze Consiliul Naţional, să lucreze la acea strategie care să ne pună la punct o viitoare majoritate parlamentară pentru moţiunea de cenzură, trebuie să-şi finalizeze programul de guvernare la care comisiile de specialitate lucrează. Trebuie să aibă un preşedinte mult mai vocal şi mai articulat ca şi până acum. Asta nu înseamnă că nu a fost un preşedinte vocal şi articulat, dar întotdeauna e loc şi de mai bine şi are nevoie, evident, şi de o comunicare şi aici spun că a fost relativ proastă comunicarea cu filialele şi cu primarii. Are nevoie de o comunicare mult mai bună cu primarii, cu structura de partid şi cu organizaţiile judeţene. Partidul nu se poate conduce exclusiv de o singură persoană sau de un grup restrâns de persoane, ci de toţi care pot aduce un plus valoare în strategia partidului", a conchis Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu a conchis că, până în toamnă, PNL va trebui să găsească metodele prin care să deblocheze „punţile de legătură" cu UDMR, ALDE, cu toate partidele din opoziţie, „inclusiv cu Victor Ponta", pentru a putea trece moţiunea împotriva PSD, dar şi să vină cu un program de guvernare, demonstrând electoratului că PNL este capabil să preia guvernarea.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate