19 august 1991: o zi de “cotitură istorică” pentru Rusia. Iar imaginea lui Boris Elţîn revoltat, urcat pe unul dintre tancurile T-72 ale diviziei Tamanskaia, în faţa sediului Casei Albe din Moscova (pe atunci sediul Sovietului Suprem al Rusiei), chiar a intrat în istorie.

La acea dată, activiştii brejnevişti au organizat o lovitură de stat, nemulţumiţi fiind de “efectul Perestroika” şi de autorul lui, Mihail Gorbaciov – pe atunci secretar general al PCUS (Partidul Comunist Rus).

SUA ştiau

Potrivit documentelor declasificate mult mai târziu, la acea vreme Statele Unite erau la curent cu ceea ce se va întâmpla în Rusia. Ba chiar i s-a comunicat lui Gorbaciov că serviciile secrete americane dispun de o informaţie potrivit căreia urma să aibă loc o tentativă de a-l înlătura de la putere. Conform informaţiei, “părtaşi” la aceasta erau premierul , ministrul apărării şi şeful KGB. Toate acestea i-au fost comunicate lui Gorbaciov cu două luni înainte de puci, dar el nu le-a dat crezare. De unde au aflat americanii despre posibila lovitură de stat? De la primarul de atunci al Moscovei, Gavriil Popov. Potrivit mărturiilor vremii, Popov s-a gândit că, fiind avertizat de americani, Gorbaciov va lua lucrurile mai în serios “decât dacă l-ar fi avertizat cineva dintre ai lui”.

La finele lunii iulie 1991, înainte de a pleca în concediu în Crimeea, Gorbaciov se întâlnea în secret cu Boris Elţîn (proaspăt votat preşedinte al Rusiei, la 12 iunie, în cadrul unor alegeri democratice fără precedent). La această întâlnire va fi prezent şi Nursultan Nazarbaev, preşedintele Kazahstanului. Cei trei lideri au hotărât să îi înlăture pe reprezentanţii conservatori de la putere. Adică exact pe cei din informarea americanilor. Însă cabinetul unde avusese loc această întâlnire era înţesat cu microfoane şi toată discuţia a fost înregistrată de KGB.      

“I-am înjurat de mamă”    

La data de 5 august 1991, a doua zi după plecarea lui Gorbaciov în Crimeea, KGB-ul i-a informat pe cei vizaţi şi a început organizarea conspiraţiei pentru stoparea reformelor. La 18 august 1991, complotiştii trimit patru demnitari la Gorbaciov, în Crimeea. Aceştia au dat buzna peste el şi l-au somat să semneze decretul pentru introducerea stării excepţionale. Când Gorbaciov a încercat să ia legătura cu şeful KGB, a constatat că legăturile telefonice erau întrerupte. “Când au plecat nu m-am putut abţine şi i-am înjurat de mamă!”, avea să declare Gorbaciov mai târziu. În următoarele zile, complotiştii proclamă starea de urgenţă pentru şase luni, anunţă reînfiinţarea cenzurii, ordonă intrarea tancurilor în Moscova! Întreaga lume este stupefiată: Gorbaciov dispăruse.

Complotiştii avuseseră grijă să informeze presa că Gorbaciov “este grav bolnav şi e puţin probabil să revină la viaţa normală”! Timp de 72 de ore, Gorbaciov a fost prizonier în propria ţară. “Când am aflat ce s-a întâmplat la conferinţa de presă, chipurile că aş fi grav bolnav, mi-a fost limpede ce va urma: izolare totală pe mare şi pe uscat. Au rămas cu mine 32 de oameni din gardă. Ei au decis să rămână până la sfârşit. Am hotărât, eu şi familia, să nu mai comandăm hrană şi să trăim cu ceea ce aveam la îndemână. Au fost 72 de ore de izolare cumplită”, va povesti Gorbaciov ulterior puciului.

Punctul culminant

Faptele s-au derulat, pe larg, astfel: În dimineaţa zilei de 19 augist 1991, Boris Elţîn a fost trezit brusc din somn. După cum relata în volumul său de memorii, fiica sa, Tania, a intrat în dormitor strigând: “Tati, scoală-te! Se lasă cu lovitură de stat!”. “Părea totul o prostie, credeam că îşi bate joc de mine”, scrie Elţîn în volumul intitulat “Lupta pentru Rusia”, publicat trei ani mai târziu. În cele din urmă acţionează: se baricadează în Casa Albă, cere lansarea unei campanii de nesupunere civică şi declanşarea grevei generale.

La 20 august 1992, 100.000 de persoane demonstrează la Sankt Petersburg, în timp ce 180 de blindate se îndreaptă către oraş. La Moscova, 50.000 de manifestanţi sfidează restricţiile de circulaţie decretate în cursul serii. Elţîn anunţă preluarea comandamentului forţelor armate din Rusia, iar semnarea unui noi Tratat al Uniunii, programată de Mihail Gorbaciov pentru 20 august, este anulată de facto. 21 august 1991 reprezintă punctul culminant al puciulu. La Moscova, manifestanţii încearcă să oprească tancurile cu pietre şi cocteiluri Molotov, trei tineri fiind zdrobiţi de un blindat. Estonia şi Letonia îşi proclamă independenţa. La 22 august, puciştii sunt arestaţi (vor fi amnistiaţi în 1994), iar ministrul de interne se sinucide.

Uniunea Sovietică dispare

După trei zile de captivitate, Gorbaciov este adus în faţa Casei Albe. Presa occidentală va remarca nervozitatea lui Gorbaciov, deoarece numele său dispăruse de pe buzele oamenilor, înlocuit fiind de cel al lui Boris Elţîn. Înăbuşirea complotului îl va propulsa pe Elţîn în elita politică de la Kremlin, ajutându-l să submineze puterea lui Gorbaciov. Drept urmare Elţîn va semna în faţa sa decretele de “dezafectare” a Partidului Comunist şi a Uniunii Sovietice. Gorbaciov va demisiona la 24 august 1991 din funcţia de secretar general al PCUS. La 8 decembrie 1991, la reuniunea liderilor Rusiei, Ucrainei şi Belarusului se proclama Comunitatea Statelor Independente (CSI). În preambului Convenţiei se arată: “URSS  îşi încetează existenţa ca subiect de drept internaţional şi ca realitate geopolitică”. Boris Elţîn devenea , practic, liderul fostei URSS.

Nopţi albe la Chişinău

Potrivit unor date neoficiale, unităţile militare aeropurtate din zona Chişinăului primiseră dispoziţii  potrivit cărora în noaptea de 19 spre 20 august urmau să acţioneze în capitala Republicii Moldova, în conformitate cu instrucţiunile puciştilor. Locuitorii Chişinăului şi ai întregii republici au trăit nopţi albe, în care se putea auzi dangătul clopotului celei mai mari biserici din Chişinău, Catedrala din Piaţa Marii Adunări Naţionale. În contextual unor informaţii îngrijorătoare primite de la Moscova, preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur a chemat, în limbile română şi rusă, populaţia Moldovei să vină la Chişinău pentru a apăra obiectivele vitale în desfăşurarea normală a vieţii Republicii.

La un moment dat, postul naţional de radio al Republicii Moldova rămăsese singurul care transmitea în mod liber. Potrivit relatărilor vremii, ascultători din Moscova şi din alte zone de pe teritoriul Uniunii Sovietice i-au rugat pe cei de la Radio Chişinău să mărească volumul şi durata informaţiilor transmise în limba rusă.

“Vreau să încep cu o informaţie”

Bucureştiul nu avea cum să rămână “mut” în faţa unor asemenea evenimente, care au pus o lume întreagă pe jar. La 21 august 1991, preşedintele României, Ion Iliescu, avea următoarea intervenţie radiotelevizată: “Vreau să încep cu o informaţie. Am avut, acum o jumătate de oră  o convorbire cu preşedintele Elţîn (…). În primul rând i-am transmis aprecierile, felicitările noastre, sentimentele de solidaritate, pe care le-am exprimat de la bun început, cu forţele democratice, precum şi aprecierile personale pentru rolul pe care şi l-a asumat şi pe care l-a jucat în desfăşurarea evenimentelor (…). Dialogul direct pe care l-am avut cu preşedintele Federaţiei Ruse este un fapt nou, datorat şi schimbărilor care au avut loc în Uniunea Sovietică, acestea permiţând stabilirea unor relaţii noi cu republicile unionale. În ciuda unor critici care s-au exprimat cu privire la noul tratat dintre România şi URSS eu cred că acesta capătă o nouă valoare de astă dată pentru că este primul document juridic de acest fel, care aşează relaţiile între ţara noastră şi Uniunea Sovietică pe baze noi, în concordanţă cu principiile care guvernează relaţiile internaţionale astăzi, şi cu documentele internaţionale – Carta de la Paris, Acordul de la Helsinki, stabilind posibilitatea de a dezvolta relaţii nemijlocite cu republicile componente.

Astă seară am avut un dialog şi cu preşedintele Snegur. Era imediat după sesiunea Parlamentului Republicii Moldova. Vroiam să ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile. Era şi dânsul în temă cu toate evenimentele care se desfăşuraseră la Moscova şi spunea că încă se află în stare de mobilizare, iar în noaptea aceasta, conducerea Republicii, populaţia Chişinăului fiind mobilizate în continuare pentru apărarea ţării. El s-a arătat optimist faţă de destinderea anunţată la Moscova, sperând că aceasta se va reflecta şi în destinderea situaţiei în Republica Moldova. Preşedintele Snegur a apreciat că Parlamentul a avut o sesiune activă, condamnând puciul şi aşteptând cu încredere reîntoarcerea preşedintelui Gorbaciov în funcţiune (…). Lovitura de stat din URSS a pus în evidenţă şi modul în care au reacţionat opinia publică şi forţele politice şi sociale din ţara noastră. Cred că a fost o nouă demonstraţie că în moment grele, dificile, tensionate, în ciuda dificultăţilor, a divergenţelor care există între diverse partide, formaţiuni, se manifestă maturitate şi responsabilitatea necesară (…)”.