Google, măsuri radicale pentru internauți. Va puteți lua gândul de la așa ceva. „Suntem o platformă respectabilă”

Google, măsuri radicale pentru internauți. Va puteți lua gândul de la așa ceva. „Suntem o platformă respectabilă”

Google interzice comenzile online şi livrarea de marijuana prin intermediul aplicaţiilor descărcate de pe platforma Play Store, conform celei mai recente actualizări a regulamentului său, relatează joi de Xinhua.

Compania americană a anunţat că nu permite aplicaţiilor să faciliteze vânzarea sau obţinerea de marijuana ori a produselor pe baza acesteia, indiferent dacă acestea sunt sau nu legale.

Ca şi în cazul altor state, California a legalizat vânzarea şi consumul de canabis în scop recreaţional pentru adulţi de 21 de ani şi peste această vârstă, începând din luna ianuarie 2018, deşi marijuana continuă să fie ilegală la nivel federal.

Noul regulament al Google interzice posibilitatea de a comanda, livra sau ridica marijuana prin intermediul aplicaţiilor de pe platforma de achiziţii online sau de a facilita achiziţia de către alte persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma actualizării politicilor sale, Google a precizat că doreşte ca magazinul său de aplicaţii Play Store să rămână „o platformă sigură şi respectabilă” prin stabilirea unor standarde împotriva conţinutului dăunător sau nepotrivit pentru utilizatorii săi.

Googliafbe nu este primul gigant al internetului care interzice comercializarea canabisului prin intermediul aplicaţiilor. Magazinul App Store al Apple a impus o interdicţie similară privind facilitarea comercializării de marijuana, tutun sau substanţe controlate şi a interzis orice tentativă de încurajare a consumului de produse cu tutun şi substanţe ilegale prin intermediul aplicaţiilor de pe platforma sa online.