Goian, la Rangers

Dorin Goian a lăsat ieri Serie A pentru campioana Scoţiei.

Internaţionalul Dorin Goian (30 de ani) a ajuns, ieri, la un acord cu echipa scoţiană Glasgow Rangers. "Goe" s-a transferat din Italia, de la formaţia Palermo, pentru care a evoluat în ultimele două sezoane. Fundaşul central a negociat ieri cu oficialii echipei Rangers şi a obţinut un salariu stagional de 750.000 de lire sterline.

Românul poate debuta pentru cei de la Rangers chiar diseară, împotriva suedezilor de la Malmö, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Scoţienii încercau aseară să urgenteze problema permisului de muncă, necesar pentru ca Goian să intre cât mai repede în pâine.

"Este jucătorul de care avem nevoie"

Ally McCoist, managerul echipei scoţiene, a fost cel care a insistat pentru transferul internaţionalului român. "Am ajuns la o înţelegere privind suma de transer, iar detaliile contractului sunt finalizate. Aşteptăm permisul de muncă. Într-o lume ideală, ar trebui să-l avem la dispoziţie pentru meciul de mâine (n.r. -azi), cu Malmö, dar cel mai important lucru e că avem un jucător de valoare. Este un fundaş central experimentat, puternic, agresiv şi, evident, foarte înalt. Cu siguranţă, este jucătorul de care avem nevoie pentru că aveam o linie de apărare cam «subţire». Venirea lui Goian nu înseamnă că ne vom opri aici. Vom mai aduce un jucător cu profil defensiv", a spus McCoist.

Goian s-a declarat încântat de perspectiva de a evolua la campioana Scoţiei. "Sunt onorat că am ajuns la o echipă ca Glasgow Rangers, un nume mare în Europa, care evoluează în fiecare sezon în Liga Campionilor".

Dorin Goian a mai jucat în carieră la echipele Foresta Fălticeni, Gloria Buzău, Ceahlăul, FCM Bacău, Steaua şi Palermo. Pentru echipa naţională a evoluat în 37 de meciuri şi a marcat de cinci ori.

"Dorin Goian este un fundaş central experimentat, puternic, agresiv şi, evident, foarte înalt.“ ALLY MCCOIST, antrenorul echipei Glasgow Rangers

PALMARES

Rangers a câştigat 54 de titluri

Glasgow Rangers s-a înfiinţat în 1872 şi este cel mai titrat club din Scoţia. "Alb-albaştrii" au câşti gat de 54 de ori campionatul intern, de 33 de ori Cupa Scoţiei, de 27 de ori Cupa Ligii şi s-au impus în Cupa Cupelor, în 1972. Antrenorul Ally McCoist a fost unul dintre marii jucători din istoria "alb-albaştrilor".

Fostul atacant a jucat pentru Rangers în perioada 1983-1998. A bifat 581 de partide şi a marcat 355 de goluri. Un alt fundaş care a trecut pe la Steaua, Daniel Prodan, a fost singurul român legitimat la Rangers (1998-2001), dar el nu a bifat niciun meci din cauza unei accidentări la genunchi. Rivalitatea cu Celtic Glasgow a depăşit demult graniţa sportivă. Fanii celor de la Rangers sunt protes tanţi, iar cei ai lui Celtic sunt catolici.