Godzilla în mărime naturală! Are capul cât un bloc cu 7 etaje. Galerie foto

Godzilla în mărime naturală! Are capul cât un bloc cu 7 etaje. Galerie foto

Monstrul va fi atracţia unui parc de distracţii. Este lung de 120 de metri, iar vizitatorii vor intra în corpul lui prin fălci.

Atracţia cea mai  monstruoasă din lume îşi pregăteşte debutul

Parcul de distracţii „Nijigen Nomori”, din oraşul Awaji, Japonia, va fi deschis publicului. Prefectura Hyogo și Toho va lansa „Operațiunea de interceptare Godzilla-Centrul Național de Cercetare Godzilla Awajishima” cu teme dedicate Godzillei.

Piesa cea mai tare va fi prima şi unica reproducere în mărime naturală a acestui uriaş guşter, cel mai faimos din cinema. Lung, pentru exactitate, de 120 metri de la cap la coadă. Aspectul său este reluat după acela văzut în filmul „ Shin Godzilla” din 2016.

Doar o parte va fi însă vizibilă din exterior, adică doar capul  fioros şi ameninţător cu o înălţime de 20 de metri, cam cât un bloc cu 7 etaje. Gura căscată serveşte ca punct de acces în corpul Godzillei, care se găseşte sub nivelul solului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din câte se înţelege din ştirea publcată de IT Media, intriga atracţiei (intitulată „Godzilla Interception-National Godzilla Awajishima Research Center”), spune că stoparea regelui monştrilor a fost făcută prin scufundarea sub pământ şi prin sedare „cu o rachetă plină de droguri trasă în gura lui”.

Godzilla gata să primească curajoşi

Vizitatorii-aventurieri vor intra în corpul gigantului prin fălcile sale agăţaţi de un zeppelin. Odată ajunşi înăuntru vor fi nevoiţi să ducă la bun sfârşit diferite misiuni, ca de exemplu să împuşte celulele sale printr-o ciudată invenţie de tras la ţintă. În jurul statuii se va întinde o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi cu alte atracţii, magazine care vând amintiri şi puncte de luat masa cu mâncăruri şi băuturi legate de tema parcului de distracţii. Noua zonă centrată pe Godzilla se va adăuga celor deja prezente în parc, dedicată obiceiurilor populare printre care „Shin Chan şi Naruto”.

Godzilla Nijigen nomori Godzilla Nijigen nomori Godzilla Nijigen nomori Godzilla Nijigen nomori

 

Godzilla Nijigen nomori

 

Godzilla Nijigen nomori

 

Godzilla Nijigen nomori

 

Godzilla Nijigen nomori

 

Godzilla Nijigen nomori

 

Godzilla Nijigen nomori