Evenimentul Zilei > Politica > Gluma ”se fac alegeri pentru a vedea cu cine guvernează UDMR”, mai actuală ca oricând. Kelemen Hunor are doar două scenarii
Gluma ”se fac alegeri pentru a vedea cu cine guvernează UDMR”, mai actuală ca oricând. Kelemen Hunor are doar două scenarii

Gluma ”se fac alegeri pentru a vedea cu cine guvernează UDMR”, mai actuală ca oricând. Kelemen Hunor are doar două scenarii

Gluma ”se fac alegeri pentru a vedea cu cine guvernează UDMR”, mai actuală ca oricând. Kelemen Hunor are doar două scenarii

Potrivit lui Hunor, discuțiile se vor axa pe două direcții de acțiune. Prima opțiune este susținerea unui guvern de coaliție, făcut de PSD, AUR, USR-PLUS și cu UDMR. A doua soluție este susținerea unui Guvern PNL, dar doar cu o majoritate parlamentară.

”Important este să se găsească o personalitate, o persoană, un om politic, de undeva din Parlament, din partidele parlamentare. Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un guvern, să câştigăm timp, să trecem peste iarnă şi bineînţeles acest lucru înseamnă că, după aceea, de fiecare dată trebuie să negociem pentru susţinerea guvernului. Cam aşa văd eu destul de echilibrat şi raţional ceea ce se poate întâmpla în zilele următoare”, a precizat Kelemen Hunor.

De asemenea, într-o altă declarație pentru Agerpres, președintele UDMR a făcut precizări:

„Dai jos Guvernul, ăsta este jocul democratic, şi vii cu o propunere de prim-ministru, o coaliţie PSD-USR PLUS-AUR. Dar ei nu cred că se gândesc la această variantă fiindcă, dacă s-ar fi gândit, ei ar fi anunţat deja o astfel de alianţă şi o astfel de majoritate. Pentru ei era mai important să fie dat jos Guvernul decât să se uite ce se va întâmpla mâine, poimâine. În aceste condiţii, trebuie să începem discuţiile cu foştii parteneri, în primul rând cu USR PLUS, să vedem dacă există posibilitatea de a reface coaliţia. Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un guvern. O altă variantă care poate fi luată în considerare, în acest context, este aceea a unui guvern minoritar, a opinat liderul UDMR.”

Despre prezența la consultările cu președintele României, Kelemen Hunor a anunțat că UDMR va onora această invitație.

”Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului – în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are, după care urmează o nominalizare şi, bineînţeles, o dezbatere a unui program şi a listei de guvern”, a mai spus Kelemen Hunor

Alegerile anticipate imposibile acum

Președintele UDMR, partid care a oferit tot timpul o soluție de echilibru, în multele crize politice din România, a mai spus că alegerile anticipate nu sunt acum o soluție.

”Anticipatele acum nu sunt posibile, dar pe termen mediu – anul viitor sau în 2023 – eu nu aş afirma că nu pot fi organizate alegeri anticipate. E greu să ajungi acolo. Dar e o perioadă foarte lungă de trei ani să mergi cu un guvern minoritar”, a mai spus Hunor.