Situaţie disperată la Giurgiu. Lipsa banilor încinge spiritele în PSD. „Ce înseamnă asta? Ipocrizie, mizerie”

Situaţie disperată la Giurgiu. Lipsa banilor încinge spiritele în PSD. „Ce înseamnă asta? Ipocrizie, mizerie”

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Nicolae Barbu, care este şi primarul municipiului Giurgiu a afirmat, miercuri, că se va deplasa la Guvern pentru a solicita o rectificare a bugetului deoarece nu mai are bani pentru plata serviciilor decât până în luna august.

 

Barbu a precizat, de asemenea, că în data de 19 iunie a fost invitat de premierul Dăncilă pentru a discuta despre această situaţie.

„Miercuri, 19 iunie, suntem invitaţi la Guvern de doamna prim-ministru Dăncilă la discuţii privind bugetul sau lipsa bugetului şi la nivel de funcţionare. Prietenii de bine spuneau că sunt eu nebun să mă duc la Bucureşti cu opoziţia să spun că nu sunt bani, dar acum am văzut tot PSD-ul Bucureştiului, dus la Bucureşti, că intră în faliment. Ce înseamnă asta? Ipocrizie, mizerie. Când nu-ţi dă, nu-ţi dă, că eşti de la putere, că eşti de la opoziţie spui ce e de spus şi noi vom merge toate municipiile să ne spunem păsurile, pentru că nu ne închidem. Eu am spus de atunci că serviciile (Giurgiu Servicii Locale, Giurgiu Servicii Publice, ADPP, Pază Publică, n.r.) le am asigurate până în luna august, bani pentru servicii, atât. Ni s-a spus că ni se vor da banii pe care ni i-au luat, adică pe ianuarie, februarie şi martie, perioada cât nu a fost aprobat bugetul noi, în loc să luăm 60 la sută din impozitul pe venit, am aluat 41,75, diferenţa de 18,25 trebuie să ni se dea acum. Trebuie să ne dea şi diferenţa de TVA care nu ni s-a dat. Nu ne ajung banii nici pentru însoţitori, pentru că Primăria municipiului Giurgiu primeşte 19,2 milioane de lei pentru însoţitori şi trebuie să plătim 23,75 aproape 24 de milioane de lei, deci avem un gol de un milion de euro până la sfârşitul anului", a declarat primarul municipiului Giurgiu, potrivit agerpres.ro  

Ne puteți urmări și pe Google News