Gigi Becali nu s-a prezentat la procesul "Valiza". Nici Mirel Rădoi

Patronul stelist nu a venit, astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nici fotbaliștii Mirel Rădoi și Claudiu Răducanu nu au dat curs citațiilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a României judecă, astăzi, un nou termen în "Dosarul Valiza". Procesul a început la ora 12, însă Gigi Becali nu și-a făcut apariția. Instanța urmează a audia interceptările telefonice efectuate în cauză. Tot astăzi erau citați și fotbaliștii Mirel Rădoi și Claudiu Răducanu. Niciunul dintre ei nu și-a făcut apariția. Rădoi joacă în Qatar, iar Răducanu activa, ultima dată, într-o divizie spaniolă inferioară. "Dosarul Valiza" este din 2008, Gigi Becali fiind acuzat că a încercat să ofere 1,7 milioane de euro jucătorilor U Cluj, astfel încât aceștia să-și împiedice concitadinii de la CFR să ia titlul, cele două echipe disputându-și meciul din ultima etapă a campionatului.