Patronul de la FCSB l-a criticat dur pe selecționer, pentru comportamentul de pe Arena Națională. Totodată, invectivele lui „Guriță” i-au dat idei lui Becali, care a anunțat că antrenorilor clubului său, le va fi interzis prin contract să-și înjure jucătorii.

”Nu e la mine acasă federaţia, dar cât de cât e în România. La mine în casă, la mine la Steaua, dacă unul înjură un jucător… Bine că am văzut, le pun în contract. Băi, ai înjurat, ai plecat! La mine în casă nu înjuri, iar la echipa naţională dacă înjuri nu ai cum să stai.

Du-te, tată, acasă, înjură la tine acasă, nu înjuri în public în ţara românească, la echipa naţională. Am auzit că a zis Petrescu „stai, domne, că aici nu e teatru, nici balet”. Aici sunt oameni, băi, şi avem raţiune şi avem civilizaţie, bă, avem raţiune, nu suntem animale, bă, să înjurăm, bă!”, a declarat Becali la Pro X.

Gigi Becali își regretă înjurăturile

Gigi Becali a recunoscut că de-a lungul timpului a avut și el derapaje, dar spune că le regretă și „plânge” pentru ele.

”Este adevărat, că am înjurat și eu, dar nu eram antrenor. Am înjurat, am jignit, îmi pare rău de ce am făcut, numai că mă înjurăm cu duşmanii sau cu adversarii. Nu am înjurat în familie. Acolo eşti într-o funcţie publică, eşti angajat în ceva, eu eram în treaba mea ce făceam, eram de unul singur.

Înjuram, făceam, jigneam, regret toată viaţa şi plâng pentru păcatele astea pe care le-am făcut şi nu vreau să mi le mai amintesc, dar totuşi păcatul meu înainte pururea. Nu am uitat niciodată înjurăturile, dar aşa ceva, să fii antrenor tu şi să înjuri jucătorii, asta nu se poate, nu tată, nu ai voie pentru că nu eşti de capul tău acolo!”, a declarat Becali.

Te-ar putea interesa și: